Sfaturi pentru proaspetele mămici

Sarcina și nașterea sunt în sine stresante pentru organismul sănătos, dar și mai stresat este micul organism care abia a ieșit din uterul tău și are multă nevoie de acomodare la viața terestră. Și se acomodează greu, prin treziri noaptea, diverse reacții la laptele formulă, plânsete și solicitatea unei atenții permanente din partea mămicii.

Ideal ar fi ca viitoarele mămici să fie pregătite dinainte pentru noul program de viață, pentru nevoie bebelușului, iar sarcinile de îngrijire să fie împărțite pe persoane, astfel încât proaspăta mămică să fie protejată de epuizarea fizică și psihică. Ar if ideal un manual cu principalele probleme care pot apărea în primele luni de viață ale bebelușului, dar pe de altă parte, problemele sunt multe iar bebelușii, unici.

Facebook pentru mămici

Foarte utilă mi se pare înscrierea pe un grup de mămici din orașul proaspetei familii, grupuri care se numesc: mămici brașovene/constănțene/etc. Aceste grupuri sunt un real sprijin prin informațiile pe care le pot oferi proaspetelor mămici pe diverse domenii utile, ca: diverse afecțiuni ale copiilor, pete pe piele, lista cu contacte ale medicilor pediatri și programul de consultație, dar și schimburi de hăinute ale copiilor, ofertele de creșe și grădinițe de stat dar și particulare, magazine dedicate celor mici, cazuri de familii cu bebeluși care au nevoie de sprijin material în anumite perioade, etc.

Aceste grupuri nu sunt deloc podium de promovare a copiilor și nici prilej de laudă pentru părinți. Aceste gurpuri sunt, dimpotrivă, un mare aliat al părintelui în lupta sa de a-și crește puiul cât mai sănătos și frumos, sau sursă de informații hilare uneori, dar utile, de genul: unde găsim căpăcele de ghindă pentru lucru manual, sau care este cel mai bun profesor de matematică pentru gimnaziu.

Pentru că grupurile de mămici sunt active, știu tot și îți pot oferi informații și recomandări până când piticul ajunge la gimnaziu, să zicem. Sau până când, doldora de informaiile acumulate în toți acești ani, nu mai ai nevoie de grup, pentru că puiul tău e mare acum și se descurcă singurel.

Dar până acolo mai avem zeci și sute de gravide, proaspete mămici sau lăuze care chiar au nevoie să caute un sfat sau o informație sau au nevoie să relateze experiențe personale plăcute sau neplăcute.

Mămico, stai linistită! Mămicile din orașul tău au trecut prin aceleași probleme, știu unde sunt spitalele, cunosc medicii din zonă, știu cum se prepară cea mai delicioasă mâncare pentru diversificare. Nu ești singură, chiar dacă munca pe care o depui este solitară.

Un răspuns la „Sfaturi pentru proaspetele mămici”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *