A doua naștere la stat
Se spune că a doua naștere este mai ușoară decât prima, pentru că organismul și gravida știu la ce să se aștepte. Ei bine, așa se spune, dar la mine nu a fost chiar cum se spune. Cam deloc.
A durat mai mult, a fost mult mai dureros decât prima dată și au fost mai multe probleme în ce privește copilul. Dacă la prima naștere copilul a primit nota 10, la cea de-a doua a primit nota 8. Avea cordonul ombilical în jurul gâtului și a suferit din cauza hipoxiei. Lucru clar, de vreme ce culoarea călcâielor nu era tocmai roz, ci de un cenușiu deschis. Însă ea s-a născut vie, conștientă și nu a avut probleme majore după naștere. Dar câte emoții am avut!
Fiind cea de-a doua sarcina adusă la termen, am avut și travaliu fals. Groaznic! Eram în săptămâna 38 și contracțiile se succedau la 5 minute, așa că m-am panicat și m-am dus la spital. Spre dezamăgirea mea, am fost externată câteva zile mai târziu- colul uterin era închis și nici vorbă de naștere.
Chiar din ziua externării însă am început să elimin dopul gelatinos. Puțin cîte puțin, nu ca la prima sarcină, când s-a eliminat tot dopul exact în seara nașterii. Puțin azi, puțin mâine, încă puțin la prânz și tot puțin seara. Simțeam că mor de frică, mai ales că locuiam singură și trebuia să mă gândesc la toate. Bagajul era făcut din luna a 7-a. Am discutat cu medicul ginecolog și m-a consultat. Gata, ești de naștere, mi-a spus ea.
Fericită, m-am dus să mă internez din nou. Credeam că se va termina în aceeași zi, dar mândra se lăsa așteptată. După o zi la sala de nașteri, am fost dusă în salon. Mare dezamăgire! Asta însă nu a durat mult. Într-o zi de 27 iunie, după-amiaza, am eliminat tot dopul gelatinos, o cantitate mare. Și după aceea, am simțit o schimbare la nivelul burții. Parcă erau altfel contracțiile, mai profunde. Parcă apăruse o presiune difuză. O voce interioară îmi spunea să-mi iau bagajele și să mă duc la sala de nașteri, fără să mai aștept consultul medicului. Îmi venea să-mi iau bagajele singurică și să mă duc.
Am fost dusă la sala de nașteri, dar după ce mi-au monitorizat contracțiile, care erau ceva mai intense, dar nu foarte dese. Aceasta a fost o noutate pentru mine- la prima naștere nu existau asemenea monitoare de contracții.
La sala de nașteri a fost liniște câteva ore, apoi s-a dezlănțuit teroarea. Mă așteptam să nasc precum tinerele de 20-30 de ani, adică în maxim o oră, fără tăietură la perineu. În schimb, la mine a durat vreo 6 ore de dureri groznice, de credeam că-mi pierd mințile. Am avut nevoie de anestezic pe cale inhalatorie, pentru că altfel nu aș fi rezistat la durere. Inhalam până simțeam că amorțesc cu totul, altfel nu puteam suporta durerea. Am plâns, am vobit aiurea sub influența anestezicului, și am crezut că nu voi scăpa vie din acea naștere de coșmar.
La un moment dat, eram atât de traumatizată de durere, încât nu mai știam ce fac. Fumam fără să mă mai feresc, aruncam mucul de țigară pe jos. Aceste comportamente îmi erau străine mie, nu eram eu în momentele acelea. Pe la 2 dimineața, moașa, căci am născut cu moașele, mi-a spus: hai, încă puțin, că au venit deja să ia copilul.
Și copilul a ieșit, m-a privit cu ochii ei albastru închis și nu mi-a venit să cred că se terminase și că adusesem pe lume o nouă viață. Și că o scăpasem și pe a mea.
Însă zilele următoare nașterii m-am resimțit puternic. Nu-mi reveneam după anestezie, nu mă puteam odihni. Mi se umflaseră ochii, mâinile și gleznele. Sângerasem destul de mult, ceea ce iarăși nu mi se întâmplase la prima naștere. Am avut dureri mari de uter care nu treceau decât cu injecții, ceva ce, iarăși, nu mi s-a întâmplat la prima naștere.
Concluzia? Nașterea la 40 de ani a fost mult mai grea decât nașterea la 30 de ani. Am făcut din nou epiziotomie. Am văzut fete care au născut fără epiziotomie și în maxim o oră. Eu nu știam că nu toate femeile trebuie tăiate și că nu toate femeile suferă atât de mult la naștere. Câteva zile am fost șocată de experiența nașterii și am avut sentimentul că am trecut pe lângă moarte. Dacă nu aș fi fost la spital, aș fi murit sigur. Asta apropo de cazurile de femei care nasc pe câmp.
Drama în ce privește copilul continuă, dar asta altă dată, când îmi voi limpezi gândurile, dacă le voi mai limpezi vreodată…