Scrisoarea a IV-a către puiul meu: cadouri din inimă

Ca să oferi cadouri din inimă, draga mea, ai nevoie de un singur lucru: de inimă în sine. Iar problemele inimii sunt complicate. Mă uit la tine cum te atașezi de fiecare jucărie primită și cum plângi dacă trebuie să o dai cuiva. Lasă-mă să te întreb: cum ar fi dacă, în loc de cadou, ar trebui să renunți nu la o păpușă, ci la cineva drag? Dacă ar veni cineva la tine și ți-ar oferi toate jucăriile din lume în schimbul mamei tale, oare ai accepta? Sau mai târziu, când voi fi o băbuță bolnavă și senilă, m-ai trimite departe de casă doar pentru a o vinde pe mulți bani? Pentru că unii copii așa fac, spre rușinea lor.

Eu nu am pus preț pe jucăriile mele, pe care le uitam pe afară. Sau pe banii de țigări ai tatălui meu, care mi se furau din mână. Sau pe haine frumoase, bijuterii ori rochițe, pe care, fiind urâțică, nici nu le primeam, sinceră să fiu. Eu primeam cărți, multe cărți. Le sorb și acum din priviri, la fel cum alte femei își iubesc bijuteriile, parfumurile și banii. Și simteam, citind, o pace cum rareori mi-a fost dat să simt. În sărăcia mea mi-am găsit prieteni, pe Dumnezeu, am explorat lumea mergând pe jos cu traista de mere și pâine după mine și aș fi continuat aventura de a fi fericită în coșmarul altora dacă nu ar fi existat mama mea, adică bunica ta. Ea era cea care, din puținii ei bani, mi-a oferit cadou patru ani de studii într-un oraș mare și frumos.

La fel de ușor cum simt iubire, pace și relaxare însă, pot simți și opușii acestora, ura, războiul și neliniștea. Așa e inima mea, un roller-coaster care nu ține cont de zile de naștere, nunți și botezuri, și n-are habar că pentru unii oameni, o brățară de argint face cât „La răsărit de Eden”. În necugetarea mea, am vândut inelul de aur al mamei mele, care era un dar de la mama ei (bunica mea) cu ocazia intrării mamei mele la facultate. Și apoi am mințit-o că l-am pierdut. Iar acest inel, în loc să fie pregătit pentru tine, se poartă mândru la mâna unui străin.

Dar roata se întoarce. În zile negre, când vedeam doar linia de finish în fața ochilor, cineva mi-a spus că este sătulă de negativismul meu și după puțin timp mi-a dat vestea că este însărcinată. În acel moment, am împins mental linia de finish undeva într-un viitor incert. O nouă viață aștepta să se nască și urma să poarte numele mamei mele. Și nu vroiam să fiu eu cea care umbrește bucuria nașterii celei de-a doua nepoate a mamei mele. Prima nepoată fiind chiar tu draga mea.

Știu că este o poveste complicată și grea, dar cum să-ți explic altfel cât este de important să oferi cadouri atunci când este nevoie de ele? Ziua de naștere a celor dragi, botezul unui suflețel, nunta unor prieteni, avansarea în carieră, pensionarea, toate sunt ocazii minunate de a oferi un cadou. Cadourile costă bani, e drept, uneori chiar foarte mulți bani, dar tot sunt cel mai ieftin mod de a nu pierde pe cineva drag. Un cadou de botez oferit la timp, din inimă, un cadou pentru fetița a cărei naștere a șters gândurile negre din inima mea, este o obligație pe care o voi îndeplini cu recunoștința că încă am cui oferi un cadou. Așa că am căutat, online, cadouri pentru fete si fetite.

sursa foto: Borealy.ro
sursa foto: Borealy.ro

Îți place? Este o inimioară din aur roz cu cristale de diamant, cadoul potrivit pentru fetița care poartă numele bunicii tale. Pe spatele crucii de aur roz voi inscripționa data nașterii ei. O felicitare va completa acest cadou cu mesajul: mulțumesc, ești o binecuvântare. Un cadou pe care ea îl va putea oferi mai departe copilului ei, amintindu-și poate de obscura ei mătușă. Și chiar dacă ea mă va uita, eu nu voi uita niciodată bucățica de inimă pe care i-am oferit-o odată cu această cruce din aur roz. Am găsit-o în categoria cadouri botez de la Borealy.ro, magazin online pentru cadouri de lux și premium.

Chiar dacă acum nu dispui de bani pentru tine și nici pentru cei dragi, obișnuiește-te să oferi cadouri celor din jur. Știi că desenele tale sunt lipite pe toate dulapurile. Știi că port brățara de la tine doar pentru că ai purtat-o tu. Știu că porți de ani de zile brățara ieftină pe care ai găsit-o într-o pungă de pufuleți cumpărată de mine.

sursa foto: arhiva personala

Articol scris pentru SuperBlog Spring 2019. Sponsor: Borealy.ro

8 răspunsuri la „Scrisoarea a IV-a către puiul meu: cadouri din inimă”

  1. carmenbartshantispirit

    Un dar oferit este un dar pentru sufletul tau. Sa intelegem bucuria gestului. Puiul tau are de la cine sa invete. Felicitari!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *