Fără categorie

Puiul Mamii a împlinit 1 an

Scriu de abia 1 an pe puiulmamii.online, așa că este momentul potrivit să-mi urez La Mulți Ani, cu multe articole utile mai ales mămicilor, cu multă inspirație din partea mea și multă sănătate copiilor mari și mici.

pixabay.com

Născut la final de 2017, la răscrucea dintre 31 decembrie și 1 ianuarie 2018, puiulmamii.online este spațiul virtual unde îmi aștern gândurile despre ce înseamnă să fii mamă, despre cum cresc copiii din ziua de azi sau despre cât de diferit cresc copiii de azi față de copiii generației mele. Scriu din proprie experiență, încerc să fiu sinceră, utilă și documentată. Să nu uităm cât de importanți sunt copiii, indiferent de vârstă. Cât de greu cresc, deși noi am crescut atât de firesc și atât de …repede.

Copilăria este perioada din viață în care ești plin de speranță, iubire și încredere în oameni. Este perioada frumoasă a vieții, în care cel mic se bucură de părinți, de un animal de companie, de ciocolată, de ceilalți copii și de orice jucărie. În același timp, este singura perioadă în care mai putem modela personalitatea celui mic. Observându-l cu atenție, ne dăm seama care sunt punctele sale forte, ce îi place și ce nu suportă și îl putem ajuta să crească mare și sănătos, atât fizic cât și mental. Dacă avem timp să fim atenți, dacă îi înțelegem felul de a fi și știm cum și unde să intervenim, va fi bine atât pentru părinți, cât și pentru copil.

Însă timpul trece, copiii cresc din ce în ce mai mult, provocările devin din ce în ce mai serioase iar noi, adulții, vedem altfel transformările, atât cele proprii cât și ale copilului. Un sentiment imens de responsabilitate ne apasă uneori prea mult, pentru că abia după ce devenim părinți înțelegem cât de limitați suntem, cât de slabi în fața lumii, cât de vulnerabili în fața oamenilor. Cât de multă emoție include meseria de părinte.

Nimeni nu mi-a spus că va fi atât de multă durere, spunea cineva odată, vorbind despre propria transformare dintr-o tânără rebelă, fără obligații, în mamă responsabilă și soție. Nimeni nu mi-a spus că îmi va fi atât de greu să relaționez cu propriul copil, că va fi atât de diferită de mine după ce am fost, 9 luni, o singură persoană, sau că mă voi întrista știind ce lume nu a cunoscut niciodată. Adică lumea copilăriei mele, partea roz a haiducelii pe străzi fără mașini și maidanezi, în care hrana era preparată în casă, în care părinții nu trebuiau să plece în străinătate pentru că nu își găseau un serviciu, în care toți copiii își permiteau să meargă la școală.

Unele lucruri se repetă la infinit, precum schimbarea anotimpurilor, venirea pe lume a copiilor, respirația, joaca și lupta, amăgirile și dezamăgirile. Cu toate acestea, nu trebuie să le luăm de-a gata, de parcă vor rămâne neschimbate. Iernile nu mai sunt ce au fost odată, copiii nu mai sunt lăsați de capul lor să se lovească de greutățile vieții pentru că i-ar dărâma prematur, nașterile sunt mai puțin naturale, joaca e mai mult virtuală.

Bineînțeles, și puiul de om mă compătimește la rândul său. Cum, tu nu ai avut tabletă cu jocul Tom și Angela când erai mică? Tu nu ai avut pix Pilot Frixion la școală? Și aveai doar două ore de desene animate pe zi? Și învățai scrierea de mână încă din clasa I? Fără să fi făcut clasa pregătitoare?

Vai, ce veselă și tristă e copilăria, indiferent de epocă…

Lasă un răspuns