Scrisoarea a IX-a către puiul mamii: te aștept la casă nouă

când primăvara mi-a bătut în ușă

eram la biroul din pal, cel vechi, îl știi,

cel ce și-a pierdut luciul și îmbierea,

și mâncam un sendviș sleit.

i-am deschis Primăverii ușa,

ea mi-a oferit un buchet de ghiocei proaspeți

furați din grădina vecinei.

Miroase urât aici, spuse fata cu părul de iarbă

și aruncă zambile peste mobila veche, ce-și jelește foștii stăpâni

chiar nu ai de gând să te muți la casă nouă?

sau măcar să dai un refresh camerei tale triste?

ah, Primăvară, dacă ai ști cât de mult loc

am de oferit în inima mea, oricui

s-ar aventura să vină, dar vezi tu,

biroul acesta vechi îmi ocupă atriul stâng,

iar taburetul negru îmi ține loc de ventricule

așa că am o inimă mare, goală, dar nefuncțională.

ghearele mâței au stricat tot farmecul,

asemenea anilor ce mi-au arat fruntea și fața și decolteul,

iar eu sufăr tare mult după tine, de ani de zile, în fiecare an,

fără să știu unde să te găsesc pentru totdeauna.

Primăvara își scutură rochia albă de flori și

rămase goală în mijlocul camerei. Era frumoasă,

și tânără, și proaspătă, ca o mamă de prunc despre care ai crede

că este sora mai mare.

Știu că îți place să fotografiezi, așa că prinde-mi lumina din păr

sclipiciul din ochi și rotunjimile deluroase, dar nu uita de

cutremurul pieptului, de vijelia din privire și de

stropii de ploaie de deasupra buzei.

fă orice, numai capturează-mă aici pentru totdeauna,

în obiectivul tău foto, ca să nu mai trebuiască

să umblu pribeagă și singură prin lume.

dar, vai, nu am loc de biroul cel vechi,

iar taburetele negru ți-ar scrijeli prospețimea coapselor lungi.

îmi trebuie o masa de living

albă, transparentă, sticloasă

precum cristalinul verde al ochilor tăi

și un scaun de living cu picioare de lemn, cu pulpa de abanos

pe care să se scurgă albul coapsei tale.

m-ai inspirat, tu primăvară, cu tinerețea ta

și nici măcar nu ești reală.

dă-ți veșmântul jos, căci mi-a venit o mică schimbare

de la Somproduct, doar o masă și un scaun

cu miros de primăvară.

ea se dezbrăcă încet, alene, pielea îi era oglinda

în care vedeam departe munții, marea, flori de busuioc

în poiana bunicului meu mort.

masa cea nouă de sticlă albă, lucitoare

se alungi după mărimea Primăverii, fiind extensibilă

și sensibilă, se adapta la mirosul ei floral

și umplu nările obiectivului meu foto

cu aromă de fotografii vechi alb-negru, în care

doar verdele crud al ochilor ei mai trăia.

Primăvara se așeză pe scaunul negru tapisat,

picior peste picior, și își dezveli fața în partea stângă

părul ei acoperea o cicatrice urâtă

Iarna e de fapt un bărbat cu gheare și părul

mare, aspru și alb, îmi explică ea, tristă,

tristă și sinistră.

Acum trebuie să plec din nou, fetițo

plec să duc ghiocei la mormântul mamei tale

și o sticlă de vin de primăvară pentru tatăl tău,

ascuns de soare de atâta timp.

Transformă-ți durerea, neputința în reclamă,

nu plânge după mine, cheamă-ți fetița și vei vedea

că, din toate anotimpurile,

Ea este cea mai frumoasă.

Articol scris pentru SuperBlog Spring 2019, sponsor: SomProduct

Etichete: masa extensibila,masa living,scaun living,somproduct