Poveste terapeutică pentru copiii și adulții cu frici
Nu știu ce resorturi a mișcat în mine povestea fetiței care a luat de bune spusele mamei cum că mai bine nu s-ar fi născut. Cert este că la scurt timp după ce am citit știrea, am avut un vis terapeutic. Scurt, dar plin de semnificații pentru mine. Într-un fel, auto-terapeutic pentru ce înseamnă relația părinte-copil.
Se făcea că asistam la un spectacol de circ cu acrobați. Priveam doi acrobați, mamă și tată, dar și pe fiica lor, o fetiță de circa 5-6 ani. Cei trei făceau salturi periculoase la înălțime, sărituri, echilibristică la înălțime și alte acrobații care nouă, oamenilor obișnuiți, ne par periculoase și incitante.
Curajul fetiței de a executa asemenea acrobații a atras atenția multora, iar întrebarea a venit firesc de undeva din public. Cum de nu ți-e frică atunci când ești acolo sus? Ești atât de mică, a spus cineva, grăind pentru toți spectatorii.
- Eu când sunt acolo sus, tot ce fac este să-mi caut părinții, să fiu împreună cu ei, a răspuns copila.
Dacă ar fi să cred în vise, aș trage concluzia că dragostea dintre părinți și copii dă aripi celui mic. Nimic nu i se pare greu, nimic nu este imposibil atâta timp cât cel mic este alături de părinți. Separarea de ei sau de unul dintre părinți, pe de altă parte, este sursa multor copii cu fobii, nevrotici, cărora orice li se pare prea greu. Multe studii au arătat impactul separării părinților asupra unui copil. Și anume: viciile, dependențele de tot felul, comportamentul anti-social, depresia, stima de sine scăzută, problemele de adaptare școlară și, mai târziu, dificultatea de a-și întemeia propria familie.
Părinții mei nu mai sunt printre cei vii de câțiva ani. I-am visat că sunt bine și fericiți, amândoi, acolo sus. Asemenea fetiței din vis, am fost curajoasă, neînfricată și de neînfrânt atâta timp cât ei trăiau pe același pământ ca și mine. După plecarea lor dincolo, am devenit fricoasă, temătoare și vulnerabilă. Acest vis mi-a dat însă curaj. Chiar dacă părinții mei nu mai sunt alături de mine, ei au rămas în sufletul și amintirile mele. Într-un fel aparte, facem și acum acrobațiile noastre speciale, de care nu mi-e frică pentru că știu că mi-au fost alături. Ei sunt identitatea mea, forța care mă împinge să aspir sus, chiar dacă trupul îmi este țintuit de greutăți. Într-o zi, mă voi alătura lor, acolo sus, și nu trebuie să-mi fie frică. La urma urmelor, sunt doar o fetiță care vrea să fie alături de părinții ei, oriunde sunt aceștia.
Semnele nașterii și produse imediat necesare fericitului eveniment
Multe viitoare mămici s-au informat cu mult timp înainte de naștere. Însă cine ne spune și nouă când anume să așteptăm nașterea în sine? Ce semne trebuie să urmărim pentru a prevedea o naștere iminentă?
Ei bine, eu aș menționa câteva astfel de semne, ce-i drept mai subtile decât ruperea apei, care ar trebui să pună în gardă graviduțele.
- contracțiile dureroase, atât de dureroase încât simți nevoia să te sprijin de ceva sau să te lași pe vine
- coborârea burții în jos. Punând o palmă imediat sub diafragmă, observăm că există un spațiu liber care înainte nu era acolo. Când copilul se pregătește de naștere, burtica mamei coboară mult în jos. Dacă între diafragmă și burtică îți încape o palmă așezată orizontal, e clar că bebe se pregătește de ieșire.
- O scurgere maronie sau rozalie semnifică începerea deschiderii copului uterin. În acest caz, nașterea a început și este de preferat să se meargă la spital.
După naștere, cea mai mare provocare a mămicii este alăptarea. Sugarii știu să sugă instinctual, deși mai sunt și excepții. Însă suptul poate lăsa ragade (răni dureroase) pe sfârcul mamei. Pentru aceasta, se recomandă glicerina boraxată, perfect sigură pentru copil (previne și candidoza bucală a micuțului) sau lanolina. Ambele sunt sigure pentru cei mici. Vă ungeți și apoi alăptați sugarul. Dacă cumva ați născut prin cezariană, vă rog să vă uitați pe acest Kit Mama și Copilul. Conținutul kitului este: pernite cu hidrogel pentru sâni sensibili PHARMAGEL (5 bucati), unguent cu lanolina ultra-pura 15g, Servetele umede pentru bebelusi BIOSECRETS și gel siliconic cicatrizant KEMAGEL 15g, recomandat pentru ingrijirea posttraumatica a cicatricilor (dupa operatia de cezariana) si a vergeturilor.
Un alt ajutor pentru proapetele mămici vine sub forma unei găleți pentru scutece. Poate părea hilar, doar avem la dispoziție coșul de gunoi din casă. Însă un bebe mic schimbă scutecul de mai multe ori pe zi, și nu doar cu urină. Un coș normal de gunoi nu poate menține mirosurile departe așa cum o face o găleată cu capac pentru scutece, ușor de spălat și refolosit, care ține mirosul neplăcut înăuntru. În plus, găleata poate fi poziționată chiar lângă pătuțul lui bebe. scutind mămica de drumuri dese până la coșul de gunoi. Are un design potrivit camerei bebelușilor. Vreți să vedeți cum arată găleata pentru scutece, care are și un preț foarte bun. Faceți click pe acest link: găleata pentru scutece.
Și dacă vreți ca puiul mamii să fie îngrijit, curat, cu unghiuțele tăiate și pilite, cu accesorii de calitate, special concepute pentru cei mai mici dintre pământeni, folosiți Kitul de Îngrijire și Igienă Nou Născut. Acesta conține termometru digital, perie, pieptan, forfecuta, unghiera, 2 x pila pentru unghii, periuta dinti, aspirator nazal. Kitul are o formă compactă, fiind util atât acasă, cât și în deplasări. Produsele similare pentru oameni mari nu se aplică dimensiunilor mici ale capului, unghiilor și narinelor unui sugar, așa că acest kit oferă toate acestea la dimensiuni potrivite nou-născuților.
Indiferent de felul în care s-a produs nașterea, naturală sau prin cezariană, copilul sănătos are nevoie de îngrijire personalizată și de igienă. Știați că unghiuțele netăiate și pilite pot zgâria pielea fină a bebelușilor? Sau că pentru o alăptare fără incidente, sunt esențiale lanolina sau glicerina boraxată?
Eu vă doresc naștere ușoară, să fiți atente la semnele nașterii și să vă îngrijiți nou-născuții responsabil, fără să uitați să vă faceți viața de mămică cât mai ușoară!
Of, puiul mamii, ce o fi fost în mintea ta?
Dacă în timpul sarcinii totul ni se pare roz-bombon cu picățele, vai, a mișcat copilul, cât de divin umblă prin burtica mea, oare cu cine o să semene, cât de frumos zâmbește, după naștere lucrurile se schimbă, uneori la 180 de grade. Unele cupluri nu rezistă și se despart, lumea merge mai departe într-un ritm cu care proaspăta dar obosita mămică nu poate ține pasul decât cu mult ajutor din partea celorlalți, care, vai, câte alte probleme mai importante au…
Entuziasmul ține ceva timp, nervii te lasă din ce în ce mai des, cu cât ți-este mai greu cu atât devii mai singur. Și începi să spui copilului, singurul rămas alături, ce-ți trece prin cap. Că lumea e mare, că oamenii sunt răi, că viața este grea. Că taică-su a plecat în lume ca să-i fie mai ușor. Cât de rău îți pare că ai născut un așa odor în lumea asta dură.
Problema este că sufletele copiilor nu înțeleg ce spui. Lumea lor e mică, din tu și eu. Nimic rău nu se întâmplă în lumea lor, decât ce văd în fața ochilor. Ei plâng dacă plânge mama sau tata. Dacă aud de la mama că mai bine nu se nășteau, ei înțeleg că mai bine ar muri. Ei nu știu câtă suferință e în inima părintelui singur, părăsit de partener, alungat poate, marginalizat de societate, înfometat, umilit și suferind pentru soarta tristă a puiului de om. Ei, copiii, nu văd lumea mare, pentru că lumea lor sunt cei dragi. Așa că, auzind că mai bine nu se năștea, o fetiță din Mexic și-a pus capăt zilelor. Acesta a fost cadoul ei pentru mama. Ca să nu mai audă, zilnic, că tatăl ei și-a părăsit partenera din cauza ei, a fetiței.
Bineînțeles, vina cade toată pe mamă, care acum e dispărută. Cazul e super-tragic și ilustrează cât de mare e prăpastia dintre ce spunem noi și ce înțeleg cei mici. Îmi închipui o femeie singură, cu greutăți materiale și financiare, care nu avea cui să spună prin ce trece și se spovedea copilului. Însă cuvintele s-au dovedit a avea o greutate atât de mare, încât au ucis un suflețel. Așadar, atenție la ce spunem copiilor! Indiferent de ce ni se întâmplă, începutul lor în viață trebuie să li se pară frumos și ușor, să li se vorbească încurajator și iubitor. A da piept cu greutățile de mic copil nu este o idee bună decât dacă vrei să ai un copil nevrotic, nefericit, suicidal.
Avem în istorie exemple de copii abandonați, abuzați sexual, care muncesc de mici, dar care nu s-au gândit niciun moment la sinucidere. Au supraviețuit unor întâmplări care par mai dure decât niște vorbe grele spuse însă zilnic. Diferența este că pentru acei copii s-a găsit o salvare, dar pentru această fetiță, care nu era probabil prost îmbrăcată, prost hrănită sau abuzată fizic, nu. Greutatea unor vorbe grele spuse zilnic s-a dovedit mai parșivă decât foamea, sărăcia, abandonul sau exploatarea prin muncă. Mai ales că acele vorbe veneau de la…Mama, însăși persoana care i-a dat viață fetiței.
Dacă femeia nu și-ar fi dorit copilul, cred că l-ar fi abandonat de mult. Fetița ar fi crescut într-un centru de copii, alături de alți copii asemenea ei. Ar fi mers la școală, ar fi profitat de pe urma etichetei de copil abandonat, ar fi beneficiat de ajutoare. Însă răul cel mai mare este de multe ori cel interior, din familii. Vorbele dure, bruscarea de către proprii părinți doare mai tare decât ce ne face un străin sau societatea.
Mama mă iubește. Cam atât trebuie să audă un copil din gura mamei lui.
Tik Tok, raiul puștoaicelor pre-pubere
Bloggeri și vloggeri, aflați că suntem deja depășiți, demodați, old-fashioned, perimați pentru puștimea din ziua de azi. Aplicația Tik Tok, fostă Musical.ly, a cucerit și cucerește potențialii cititori de bloguri și posibilii fani ai vlogurilor la care muncim de ani buni. Viitorul țării își creează propriile filmulețe amuzante pe Tik Tok, își dă inimioare și comentarii, inițiază conversații și-și face noi prieteni într-o atmosferă veselă, festivă, uneori alături de bunici, părinți și frații mai mari sau mai mici.
Gândită astfel încât să cucerească inimile puștanilor care abia au învățat să scrie, să citească și să butoneze dispozitivele mobile (adică toți copiii peste 7/8 ani), Tik Tok este arhi-cunoscută și utilizată, mai ales de către fetițe. Pentru că am citit comentariul îngrijorat al unei mame de fată de 14 ani, care întreba speriată dacă să-i dea voie fetei să își facă cont pe aplicație, recunosc smerit cu mâna pe tastatură că i-am făcut personal cont puiului meu. Copilul are voie să se filmeze, să dea inimioare și comentarii, să discute cu alți utilizatori. La un moment dat mi s-a părut că o conversație avea un aer de dubioșenie (dacă îmi dai 10 inimi îți dau 15 urmăritori, ceea ce mi se pare la un pas de cumpărarea de inimi și followeri de pe Facebook), așa că am folosit binecunoscutul Block, habar-neavând dacă procedez bine sau nu.
Despre ce este vorba în Tik Tok: aplicația este creată pentru postarea de filme scurte, cu coloană sonoră, de către orice utilizator. Majoritatea filmulețelor sunt glumițe simpatice pe care copiii le pot imita la rândul lor, în felul lor personal. Mie chiar mi-au plăcut unele dintre ele, și anume cele care imită jocurile copilăriei mele. Mi-am amintit cum ne prefăceam că ne lipsește un deget sau că ne mâncăm un deget (varianta Tik Tok vine cu tot cu sunetul specific unei ronțăieli), cum ne torsionam mâinile pentru a părea invalizi, cum ne bârfeam părinții și mai săream uneori limita bunului simț dintr-un sentiment de bravadă pre-puberă sau cum dădeam muzica la maxim și mimam cântece celebre la acea vreme.
Aspecte ușor neplăcute ale aplicației ar fi: accesul școlarilor mici la modele de comportament specifice copiilor mai mari, precum domnișoare cu unghii false, băieți care înfruntă autoritatea părintească în glumă deocamdată, comportamente romantice și mai ales faptul că oricine ne poate vedea copiii online. Oricine are cont pe aplicație îi poate scrie un mesaj privat puiului de om. Dacă Facebook și alte platforme sunt prea dificil de folosit pentru școlarii mici, pe Tik Tok orice copil care știe să se filmeze și să citească se integrează cu ușurință în masa de copilandri cu mult timp liber și conexiune la Internet. Părinții copiiilor știu de conturile odraslelor, fapt dedus din unele filmulețe postate de copii, în care apar și bunicii, părinții sau frații acestora.
Sincer, până acum nu am văzut nimic deochiat sau periculos în această aplicație. Mă îngrijorează însă ușurința cu care orice copil poate deveni o mică celebritate online în zilele noastre. Cât de abili au fost creatorii aplicației în intuirea nevoilor de distracție ale puștanilor din ziua de azi. Da, copiilor din ziua de azi nu le mai putem oferi bucuriile copilăriei noastre, pentru că nu le mai sunt de ajuns. I-au cucerit definitiv tabletele, internetul, muzica, jocurile digitale, iar noi, oamenii din jurul lor, suntem cei care le întreținem această iluzie a fericirii și copilăriei vesel-digitale.
Nu e vina noastră însă. Într-o lume din ce în ce mai ostilă în mod real, copilăria lor are nevoie de veselie, distracție, voie bună și independență. Poate părea lipsit de logică, dar marele și adevăratul vinovat, dacă există vreunul, de această migrație a copiilor în online este numărul imens de mașini care îi privează de libertatea de mișcare. Ce să facă bieții copii închiși în casă? Cu cine să se joace, având în vedere că din ce în ce mai mulți sunt singuri la părinți, sau cu părinți în străinătate, iar oamenii mari nu mai au chef de joacă?
Puiul Mamii a împlinit 1 an
Scriu de abia 1 an pe puiulmamii.online, așa că este momentul potrivit să-mi urez La Mulți Ani, cu multe articole utile mai ales mămicilor, cu multă inspirație din partea mea și multă sănătate copiilor mari și mici.
Născut la final de 2017, la răscrucea dintre 31 decembrie și 1 ianuarie 2018, puiulmamii.online este spațiul virtual unde îmi aștern gândurile despre ce înseamnă să fii mamă, despre cum cresc copiii din ziua de azi sau despre cât de diferit cresc copiii de azi față de copiii generației mele. Scriu din proprie experiență, încerc să fiu sinceră, utilă și documentată. Să nu uităm cât de importanți sunt copiii, indiferent de vârstă. Cât de greu cresc, deși noi am crescut atât de firesc și atât de …repede.
Copilăria este perioada din viață în care ești plin de speranță, iubire și încredere în oameni. Este perioada frumoasă a vieții, în care cel mic se bucură de părinți, de un animal de companie, de ciocolată, de ceilalți copii și de orice jucărie. În același timp, este singura perioadă în care mai putem modela personalitatea celui mic. Observându-l cu atenție, ne dăm seama care sunt punctele sale forte, ce îi place și ce nu suportă și îl putem ajuta să crească mare și sănătos, atât fizic cât și mental. Dacă avem timp să fim atenți, dacă îi înțelegem felul de a fi și știm cum și unde să intervenim, va fi bine atât pentru părinți, cât și pentru copil.
Însă timpul trece, copiii cresc din ce în ce mai mult, provocările devin din ce în ce mai serioase iar noi, adulții, vedem altfel transformările, atât cele proprii cât și ale copilului. Un sentiment imens de responsabilitate ne apasă uneori prea mult, pentru că abia după ce devenim părinți înțelegem cât de limitați suntem, cât de slabi în fața lumii, cât de vulnerabili în fața oamenilor. Cât de multă emoție include meseria de părinte.
Nimeni nu mi-a spus că va fi atât de multă durere, spunea cineva odată, vorbind despre propria transformare dintr-o tânără rebelă, fără obligații, în mamă responsabilă și soție. Nimeni nu mi-a spus că îmi va fi atât de greu să relaționez cu propriul copil, că va fi atât de diferită de mine după ce am fost, 9 luni, o singură persoană, sau că mă voi întrista știind ce lume nu a cunoscut niciodată. Adică lumea copilăriei mele, partea roz a haiducelii pe străzi fără mașini și maidanezi, în care hrana era preparată în casă, în care părinții nu trebuiau să plece în străinătate pentru că nu își găseau un serviciu, în care toți copiii își permiteau să meargă la școală.
Unele lucruri se repetă la infinit, precum schimbarea anotimpurilor, venirea pe lume a copiilor, respirația, joaca și lupta, amăgirile și dezamăgirile. Cu toate acestea, nu trebuie să le luăm de-a gata, de parcă vor rămâne neschimbate. Iernile nu mai sunt ce au fost odată, copiii nu mai sunt lăsați de capul lor să se lovească de greutățile vieții pentru că i-ar dărâma prematur, nașterile sunt mai puțin naturale, joaca e mai mult virtuală.
Bineînțeles, și puiul de om mă compătimește la rândul său. Cum, tu nu ai avut tabletă cu jocul Tom și Angela când erai mică? Tu nu ai avut pix Pilot Frixion la școală? Și aveai doar două ore de desene animate pe zi? Și învățai scrierea de mână încă din clasa I? Fără să fi făcut clasa pregătitoare?
Vai, ce veselă și tristă e copilăria, indiferent de epocă…
Review: microscopul optic Biotar pentru copii de la Bresser
Un articol despre Bursa Binelui mi-a adus un voucher Emag, cu care am cumpărat micuței școlărițe un microscop optic pentru copii. Am cumpărat varianta care nu oferă opțiunea de a realiza fotografii. Dacă voucherul și celelalte nevoi mi-ar fi permis, aș fi ales cu siguranță un model cu care să pot fotografia lumea microscopică de sub nasul nostru. Dar nu mă plâng, pentru că microscopul este exact ce-i trebuie acum copilului: o unealtă interesantă, inedită, cu care puiul mamii a înțeles cât de interesante sunt lucrurile aparent insignifiante de lângă noi. Sau i-au plăcut mult aberațiile cromatice, ar fi și asta o variantă.
Pentru că intenționez ca acest articol să fie un review, menționez că microscopul Bresser este un microscop miniatură, de mici dimensiuni, ușor de transportat, care vine gata montat și are la pachet multe accesorii utile. În afară de pensetă, care este realizată din plastic moale și este cam incomodă, celelalte accesorii sunt binevenite (pipeta, diverse cuțitașe, un accesoriu care feliază materialul).
Microscopul oferă posibilitatea de a mări de 300 X, 600 X și 1200 X. Are și lame de observație gata preparate (polen, larve), dar și lame de rezervă, pentru realizarea propriilor experimente. Pentru a schimba puterea de mărire, nu trebuie decât să rotești la dreapta sau la stânga cercul de sub ocular și să focalizezi din nou pe imagine.
Microscopul are o oglindă, folositoare pentru observațiile realizate în medii luminoase, pe care nu am folosit-o. Am preferat să întorc oglinda și să folosesc lampa microscopului, care oferă suficientă lumină pentru observații. Condiția pentru a putea obține imagini interesante este ca materialul observat să fie subțire, astfel încât lumina lămpii să poată pătrunde prin textura acestuia. Observați cele trei oculare ale microscopului și lampa de sub tăblița de observație în fotografia alăturată.
Ce am observat zilele acestea? Păi am pus pe lamă o grămadă de materiale și substanțe, precum: o picătură de sânge, piele, unghie, fir de păr, fir textil de poliester, fir de bumbac, ulei (arată senzațional, asemenea unei sfere galbene cu coadă), bicarbonat de sodiu (arată precum o aglomerare de mici bucăți de gheață), făină, fărămituri de biscuite, coajă de kiwi și de clementină, frunză uscată. Imaginea lumii microscopice, atât de variată ca textură, culoare și aspect, pe mine m-a fascinat, iar copilului i-a smuls câteva exclamații admirative.
Mie personal sângele mi s-a părut cel mai interesant, pentru că arăta precum o aglomerație de ovale interțesute. Foarte interesant! Iar firul de păr văzut prin microscop are un model deosebit pe el, de parcă cineva ar fi gravat linii curbe și nuanțe asemănătoare.
Și pentru că nu ar fi review dacă nu aș menționa și micile slăbiciuni ale produsului, trebuie să spun că rotița care permite schimbarea puterii de mărire are un mic joc, care mi-a dat impresia de instabilitate. Dar nu e nimic grav, am schimbat puterea de mărire de câte
ori am dorit. Lamele de observație ar fi trebuit să vină la pachet cu o soluție de curățare, pentru că se depun foarte repede praful și scamele. Aș fi dorit ca manualul de utilizare să fie tradus și în limba română, ca să înțeleg exact cum și la ce se folosește o anumită substanță, esențială în prepararea lamelor de observație. Din câte am dedus, este vorba de un lipici care pregătește materialul de observat și se poziționează pe materialul de observat, între lamă și un pătrățel subțire de sticlă care se așează deasupra preparatului.
Mânuirea microscopului este facilă pentru un adult, dar destul de dificilă pentru un copil. Se lucrează cu rotița care schimbă puterea de mprire, cu rotița de focalizare și cu lama în sine. Toate trebuie ajustate, astfel încât materialul să se afle exact sub lentilă, puterea de mărire să fie aleasă optim și focalizarea să fie cât mai precisă.
Observațiile la microscop au mai smuls puțin copilul de sub vraja tabletei și televizorului. Pentru că metodologia este destul de complicată pentru un copil, observațiile la microscop sunt o activitate ce trebuie realizată împreună de părinte și copil. Chiar dacă este doar un microscop pentru copii, chiar dacă este mic și fragil, chiar dacă nu-mi este complet clar cum se pregătește științific o lamă de observație, m-a încântat, a încântat-o și ne bucurăm că îl avem. Este într-adevăr o jucărie deosebită, deloc periculoasă, care oferă posibilitatea de a petrece timp de calitate alături de copil.
În concluzie, recomand microscopul optic pentru copii de la Bresser, iar dacă vă permiteți o variantă mai scumpă (acesta costă 180 de lei), care realizează și fotografii, cu atât mai bine!
Reguli de supraviețuire pentru proaspetele mămici
Poate vi se pare că titlul sună pretențios, dar nu e chiar așa. Mămicia pune la încercare o femeie în moduri în care nu-și imagina. Sugarii plâng mult, relația cu partenerul suferă de multe ori, iar ceea ce odată era prilej de bucurie acum aduce mai multă muncă și stres proaspetei mame.
Citesc uneori despre cazuri tragice, extreme, de femei care au cedat nervos și au comis fapte regretabile: și-au aruncat bebelușii de la etaj, i-au înjunghiat sau i-au aruncat în lac. Alteori, mămici cu mai mulți copii, ocupate până peste cap cu treburile casei (hrana animalelor, munca pământului) au trăit tragedii de neînchipuit, de obicei incendii ucigașe.
Este ajunul Crăciunului și ar trebui să mă rezum la a ura un simplu Crăciun Fericit! Însă pentru a avea sărbători cu bine, fără întâmplări tragice, trebuie să respectăm câteva reguli comico-tragice, dacă nu ar fi mai mult tragice decât comice.
Așadar, printre regulile de supraviețuire pentru mămici cu copii mici, aș enumera următoarele:
- nu aruncați copilul pe geam, în apa clocotită, în lac sau în alte medii care îi pot cauza răni grave sau chiar decesul. Dacă aveți astfel de gânduri negre, duceți copilul într-un mediu sigur: la spital, la un centru de plasament pentru copii. Nu trebuie să vă fie rușine, abandonul este mai puțin grav decât crima. Nu toată lumea rezistă la stres și nimeni nu a trecut prin ce ați trecut Dvs ca proaspătă mămică.
- nu trântiți copilul pe pat, pe podea sau de pereți. Nou născuții sunt fragili, chiar dacă urletele lor pot aduce un adult la capătul răbdărilor. Dacă simțiți acest impuls, lăsați copilul singur pentru o vreme și calmați-vă. La revenire, încercați să-l hrăniți (de obicei copiii mici plâng de foame), schimbați-i scutecul, ungeți-l cu o cremă anti-iritații. Dacă nici așa nu se potolește, apelați la personal specializat (spital). Este posibil ca sugarul să simtă o durere pe care o mămică fără studii medicale și fără experiență nu poate să le aline.
- nu lăsați copilul sau copiii mici nesupravegheați în casă. Micuții pot avea accidente fatale (căzături, băgat degețele în priză, căzut dulap sau apă clocotită peste ei, înecat cu hrană, băgat obiecte în nas sau în urechi). Sau se poate produce un scurtcircuit și casa poate lua foc, așa cum s-a întâmplat în nenumărate cazuri.
- hrăniți sugarul adecvat, cu lapte matern și lapte praf, conform vârstei. Dieta vegană este periculoasă pentru cei mici pentru că îi privează de nutrienții necesari. La fel, a existat un caz de copil de câțiva ani hrănit doar cu lapte, care a decedat din cauza malnutriției. Copiii trebuie hrăniți divers, cu hrană de calitate bine preparată. Dacă nu aveți ce să le dați de mâncare, nu este o rușine. Apelați la ajutor, cereți sprijin sau duceți copilul la un centru special, unde să primească hrana necesară. Așa cum unele femei nu pot concepe copii, altele îi nasc sănătoși dar nu au resursele necesare hrănirii lor.
- nu oferiți copiilor alcool pentru a adormi. Alcoolul nu este procesat de organismul mititeilor și le poate face rău.
Acestea fiind scrise, vă doresc Crăciun fericit în familie, copii sănătoși și multă atenție, răbdare și înțelepciune pentru a-i vedea mari, sănătoși și fericiți.
Cine sunt aprigii dușmani ai unei proaspete mămici?
Proaspăta mămică este, dincolo de exaltarea oferită de apariția puiului de om, o ființă umană, supusă multor presiuni interne și externe. Mulți factori se interpun în calea fericirii proaspetei mămici, reușind să o streseze deseori până la limita insuportabilului.
Dușmanii proaspetei mămici au chipuri diverse și erodează rezistența fizică și psihică a femeii, greu încercată de nopți nedormite, plânsetele celui mic, efortul fizic pe care îl presupune îngrijirea unui copil mic și îngrijorarea vis a vis de sănătatea puiului de om, creșterea acestuia, timpul scurt pentru odihnă, etc.
Din propria experiență, cei mai stresanți factori pentru o proaspătă mămică sunt, în ordine aleatorie, următorii:
- Câinii maidanezi. Poate părea o glumă, dar nu este. Maidanezii sunt iritați de roțile căruciorului, de bicicleta celui mic, așa că latră mama și copilul. Rezolvare: se vorbește frumos cu cățelul, nu se intră în panică, eventual cumpărați un aparat cu ultrasunete pentru siguranța Dvs. și a celui mic.
- Nopțile nedormite. Se acumulează în timp, iar fericirea că puiul e sănătos, crește și te iubește nu poate compensa lipsa somnului și nopțile nedormite de ambele părți. Rezolvare: dacă micuțul plânge de foame pentru că nu se satură cu laptele matern, introducem formula de lapte praf ca și completare. Dacă este vorba de dureri de burtică, oferim micuțului picături anticolici, schimbăm laptele sau mergem la doctor, în funcție de situație.
- Aglomerațiile (locuri de joacă, parcuri, magazine, etc). Imunitatea celui mic nu este completă, mai ales la vârste foarte mici. Mămica se simte închisă în casă, izolată, dorește să socializeze, vrea să meargă în vizite sau să primească vizite. Rezolvare: din păcate, sugarii trebuie feriți de persoane străine, care pot fi purtătoare de viruși sau bacterii. Până la terminarea imunizării copilului, acesta trebuie ferit de gripă, răceli, hepatită, varicelă, etc. Nu putem merge sau primi vizite de la persoane răcite, gripate sau cu alte boli transmisibile.
- Excesul de greutate. Multe femei iau destul de mult în greutate pe timpul sarcinii. Cu un copil mic în grijă, femeia simte kilogramele în plus, dar se simte constrânsă să se hrănească cât mai mult pentru a oferi un lapte de calitate puiului de om. Ca să demontez un mit, nu trebuie să mănânci mult ca să ai un lapte consistent. Am cunoscut femei slabe cu lapte gras și femei grase cu lapte slab, care nu satisfăcea nevoile sugarului. Rezolvare: alăptarea nu slăbește, așa cum spun unii. Dacă doriți să pierdeți kilogramele în plus, trebuie să apelați la metodele tradiționale: dietă recomandată de nutriționist, exerciții fizice (o bicicletă eliptică de cameră, spre exemplu).
- Soacra. De multe ori cu idei fixe referitor la creșterea copiilor (ea și-a crescut fiul mare, sănătos și puternic),
pixabay.com bunica paternă a micuțului simte nevoia să se impună, are un cuvânt greu de spus în viața fiului și nepoților, așa că poate cauza multe probleme. Soacrele de azi și-au crescut copiii pe vremea comunismului, când statul oferea doar 3 luni concediu de creștere a copilului, copiii se nășteau din mame tinere, așa că ea, trecută prin viață, nu se simte entuziasmată de venirea celui mic, ci este preocupată mai mult de propria poziție în noua familie. Rezolvare: apelați cât mai puțin la ajutorul ei și înțelegeți că dacă nu vă impuneți ca și cap de familie, o va face ea. Chiar dacă sunteți mama copilului, ea este bunica paternă iar Dvs. și cel mic, noii supuși. În niciun caz nu simte căldura maternității așa cum o simte mama. Încercați să fiți independente financiar, să vă păstrați resursele pentru Dvs. în primul rând, pentru că dacă sunteți atât de obosită încât nu mai faceți față solicitărilor, dânsa va avea impresia că nu sunteți capabilă să vă administrați familia.
- Partenerul. Ca și în cazul anterior, partenerul nu a simțit loviturile copilului și nu și-a mângăiat burtica în timpul sarcinii, dar în momentul în care copilul s-a născut, partenerul îl vede ca pe ceva al lui, ceva ce poate controla. Dacă pe perioada sarcinii fetusul se hrănea prin cordonul ombilical, după naștere partenerul are și el un cuvânt de spus în ce privește alimentația copilului său, modul în care este îmbrăcat și îngrijit. Rezolvare: discutați dinainte de naștere despre aspectele acestea. După naștere, cereți-i părerea cu privire la îngrijirea puiului de om. Nu, nu va face ture de noapte în locul Dvs. Da, va crede că dacă sunteți în concediu de creștere a copilului, o faceți pentru că nu aveți chef de muncă și v-ați lenevit. Nu, nu îl vor durea articulațiile sau spatele de la aplecări, ridicări, cărat, marsupiu și altele. Încercați să-l implicați în îngrijirea celui mic cât mai repede, începând cu cumpărăturile și încet-încet lăsând pe cel mic și în grija lui, mai ales dacă nu mai este alăptat la sân.
- Starea psihică. Izolarea, faptul că prietenii își văd de viața lor, lipsa timpului liber, toate își pun amprenta pe starea psihică a proaspetei mămici. Copilul a ieșit din uter și a devenit o persoană cu nevoi, nemulțumiri și probleme proprii. La început, toți ochii sunt pe mamă, judecând felul în care se adaptează la noile solicitări, felul în care își îngrijește puiul și partenerul. Rezolvare: păstrați legătura cu cei din jur, chiar dacă vă este greu. Nu vorbiți numai despre copil. Dacă cereți cuiva ajutorul, țineți minte: totul costă pe lumea aceasta, chiar și bunele intenții.
Multe femei se plâng, de obicei în mediul online, de faptul că sunt la capătul puterilor din cauza solicitărilor. Este ceva normal, și nu este o rușine să te simți nervoasă, obosită sau stresată. Oferiți copilului spațiu de joacă, libertatea de a se juca și explora și oferiți-vă și Dvs. odihnă și timp pentru propriile nevoi. Păstrați-vă sângele rece: pentru orice problemă aparent insurmontabilă, există o soluție. Condiția este să aveți puterea de a o căuta și curajul de a o accepta.
Cât de mult doare nașterea naturală?
Acest articol reprezintă opinia mea personală despre naștere, experiența mea subiectivă. Încerc doar să răspund întrebării simple: cât de tare doare nașterea naturală?
Și fac acest lucru pentru că în România nașterea prin cezariană este deseori făcută la cerere, fără a exista motive medicale (exemplific: hipertensiunea arterială, miopia, cordonul înfășurat în jurul gâtului la fetus,sau alte boli ale mamei sau copilului care recomandă cezariana). Din cauza numărului mare de nașteri prin cezariană, a crescut numărul de copii infectați cu Stafilococul Auriu, bacterie rezistentă la antibiotice care poate cauza abcese ale pieliu, șoc toxic, și poate pătrunde în organele interne (inimă, plămâni) sau în articulații. Bebelușii au un sistem imunitar nedezvoltat, așa că infecția cu Stafilococ Auriu, des întâlnită la pacienții chirurgicali, nu este motiv de bucurie.
Nașterea naturală doare, dar nu atât de tare încât să alegi cezariana doar de frica durerii. Contracțiile care prevestesc apropierea nașterii se manifestă prin întărirea întregii burți, iar durerea este intensă, astfel încât gravida se așează pe vine. În timpul nașterii, durerile sunt la fel de intense, dar cu durată din ce în ce mai mare. Momentul efectiv al ieșirii copilului poate fi ameliorat prin anestezia locală pentru epiziotomie.
În momentul ieșirii copilului, memoria durerii dispare instant, deși organismul numai ce a suportat cea mai intensă durere cunoscută vreodată. În sfârșit te întâlnești cu copilul tău, îi auzi vocea, îi numeri toate cele 20 de degețele și uiți orice durere. În plus, bonusul nașterii naturale este că după naștere vei avea cel mult dureri ușoare cauzate de epiziotomie (nu toate femeile au nevoie de epiziotomie, ci doar cele care nu se dilată complet sau la care copilul este prea mare). La nașterea prin cezariană, veți rămâne cu cicatrici inestetice, dureri postoperatorii care durează în funcție de organism (de la câteva zile la săptămâni sau ani), laptele matern va veni mai greu și pierdeți exact momentul pe care l-ați așteptat atâta timp: să fiți acolo când copilul deschide ochii pentru prima dată.
Cu puțină inconștiență și curaj, puteți îndura câteva ore de durere pe care le veți uita instant când se naște puiul de om. Cezariana implică anestezie, sondă urinară și nici nu sunteți complet lipsită de dureri. Dacă la nașterea naturală durerile le suportați în timpul nașterii, în cazul în care alegeți cezariana durerile mari vor fi postoperatorii. În loc să vă admirați și îngrijiți puiul în primele sale zile de viață, veți avea nevoie dvs. înșivă de ajutor, întrucât sunteți operată…
Durerile din timpul nașterii naturale seamănă cu crampele abdominale resimțite sub forma unei tăieturi, numai că senzația de tăietură va rămâne doar o amintire și nu va lăsa cicatrici.
Mai există și aspectul financiar al nașterii: cezariana, dacă este făcută la cerere, costă mai mult decât nașterea naturală. Nu este nici lipsită de riscuri: dacă la nașterea naturală poate apărea ruptura de uter, în timpul cezarienei se pot leza vase de sânge importante.
În realitate, tot ce contează este ca mama și copilul să fie sănătoși. Naștere naturală sau cezariană, chiar nu contează atâta timp cât nașterea se termină cu bine pentru toată lumea. Mie personal ideea de a fi inconștientă, de a nu ști ce se întâmplă cu mine, de a introduce în organism sondă urinară și anestezic mi s-a părut horror. Am simțit că nașterea naturală mă lasă să-mi controlez corpul, sau măcar să știu ce se întâmplă cu mine și cu copilul. Sau poate am vrut tare mult să fiu acolo, să o întâlnesc pe cea care-mi dădea ghionturi de-mi stătea inima în loc. Și am fost, mi-a zâmbit și am uitat toată durerea. De la urlat de durere, am trecut la fascinație în doar câteva momente, de parcă aș fi avut un junghi intercostal…
Cred că fiecare femeie se cunoaște îndeajuns pentru a alege ce e mai bine pentru ea. Însă mai cred că cezariana este supra-cotată, nefiind nici nedureroasă, nici nelipsită de riscuri. Ați avut vreodată o durere de dinți? Ei bine, tot la fel de greu suportabilă este și durerea din timpul nașterii naturale. Cu toate acestea, niciun dentist nu ne anesteziază complet doar ca să nu simțim nimic. Și dentistul, și moașa sau obstetricianul au nevoie de cooperarea pacientului pentru ca totul să decurgă bine.
Mai cred în feelingul mamei, foarte mult. Fă ce-ți spune inima, astfel încât să naști în siguranță. Atâta timp cât naști la spital, de preferat un spital de stat dotat cu incubatoare și săli de terapie intensivă pentru cazuri mai dificile, alege varianta mai bună pentru tine, familie și copil.
Naștere ușoară!