Copilul crește și se înstrăinează. Nici nu mai știi ce să crezi despre botul de om care a fost, ani de zile, dependent de mami. Care te privea doar cu drag și ochisori sclipiciosi. Rămân amintiri frumoase despre un biscuite oferit de o manuta calda si pufoasa, primul pas, filmulete si fotografii, rasul colorat de copil, vocea ce topeste inima. Cuvintele devin din ce in ce mai dificile, conversatiile mai complexe, nu mai stii mereu ce e bine si ce nu, ca pe timpuri, cand le faceai pe toate, le invatai pe toate si le stiai pe toate.
Copilul creste, incepe sa transpire, sa aiba preferinte clare pentru anumite haine si nu se mai imbraca cu hainele alese de parinti. Stie mai bine ca tine ce are de facut la școală, pune intrebari si raspunde, se manifesta public, se razgandeste, cere din ce in ce mai multe, are preferinte pentru anumite mirosuri, anumite gusturi si mancaruri si anumite persoane. Odata cu anii, copilul incepe sa aiba o voce, ceva de spus, un punct de vedere, da-uri si nu-uri.
Vede lumea cu ochisori de copil, inteligent si proaspat, bun ca painea calda si crud de sincer, dincolo de politeturi si tabu-uri. Vorbeste ca un om mare si bun, care iti doreste binele, tot binele din lume. Te suprinde cu dragostea lui exact cand credeai ca te-a uitat si ca nu mai contezi. Isi amintește, compune, tine jurnale, ascunde intamplari si le povesteste peste un an sau doi, luandu-te prin surprindere. Iti seamana atat de mult, incat nu poti decat sa-l aprobi si sa-l susții, sa-l simpatizezi mai mult decat pe tine insati, tocmai pentru ca iti seamana, dar e mult mai tanar si mai incantator. Si parca mai frumos, mai destept, mai mai.
Contezi din ce in ce mai rar fizic, caci mananca singur, se spală singur, gandeste singur, simte singur cu privire la persoane pe care le stii din vedere, precum colegii sau invatatoarea. Il vezi din ce in ce mai rar, desi ti-e dor de el mereu si ai vrea sa fii din nou copil doar ca sa petreceti timp impreuna ca cei mai buni prieteni. Dar nu se mai poate. Timpul trece, oferta a expirat, copilul creste in continuare, nu va mai sta la san pentru a fi alaptat, nu va mai plange cand se trezeste din somn, nu va mai face baita cu ratustele, va fi din ce in ce mai putin copil in exterior.
Numai dragostea parca nu s-a schimbat deloc, e aceeasi in inima ta si in ochii lui, dar si dorul, dorul a crescut imens, dorul de puiul acela mic, de ochii sai fericiți, de manutele sale dragalase, de rasul sau plin.
Ni se pare ca e prea tarziu de multe ori. Ciudat însă, apar momente in care doar parintele poate insenina o inima arsă, cu cateva ouă atat de vechi, incat se inverzisera. Si la fel de ciudat, vorbele copilului pot schimba totul, pentru ca vocea lui merge direct la inimă, pe cand loviturile unui străin patrund in carne, in minte, rupe inima, dar nu si dragostea aceea pentru care ai stat treaz nopți intregi minunandu-te de un copil. Mai nasol e cand nu iti iubesti copilul…