Nu, nu sunt o mama buna. Nu petrec „timp de calitate” cu copilul meu. Nu-mi place sa ma joc cu copilul meu. Mi se pare pierdere de timp, avand in vedere cat de multe am de facut. Mi se pare mai indicat sa fac curat, sa pregatesc mancarea, sa duc fata la plimbare sau la diverse activități. Sa ma stresez cat mai mult, sa ma enervez, sa muncesc, nu sa ma distrez alaturi de ea.
La urma urmelor, copilul este o obligatie pentru parinti. Pana la 18 ani, ai obligatia legala sa ii intretii, sa ii duci la scoala, sa faci din ei oameni mari. Sunt frumosi, sunt dragalasi, sunt dornici de afectiune, dar sunt obligatorii. I-am facut, acum trebuie sa ii cresc cum pot eu mai bine.
Printre rufe spalate, podele lustruite, covoare spalate la masina, mancare ar anjata in farfurie, hobby-uri cultivate, imbracaminte si incaltaminte potrivite puiului de om, cum as putea avea timp sa petrec jucandu-ma cu copilul meu? Din mic, trebuie sa il fac mare. Din inocent, intelept si prudent, din vorbaret, tacut si matur, din murdarici in Imaculata Conceptie, si tot asa. Trebuie facute lectiile, trebuie spalat copilul, trebuie discutat cu el ca nu cumva sa iasa din tipare, trebuie si iar trebuie. Nu scrie nicaieri ca trebuie sa ma joc la randul meu, ca trebuie sa ma relaxez alaturi de ea. La joaca trebuie sa am grija sa nu se loveasca. La masa trebuie sa curat mizeria lasata in urma ei si sa fiu atenta sa nu se inece cu hrana. Trebuie sa supraveghez ce face pe tableta si la ce anume se uita la televizor.
Apoi, vin discutiile. Copilul trebuie modelat prin discutii. I se raspunde la intrebari pe intelesul sau, dar i se prezinta si variante mai istete, din care copilul trebuie sa invete ceva nou. Pentru aceasta, se fac lectii si se cauta informatii suplimentare pe google sau google images, se cauta in dex online, se povestesc cu detalii diverse chestiuni. Cand copilul s-a plictisit de moarte de atata vorbarie si seriozitate, este chiar indicat sa tipam la el de stres si nervi, ca sa fie tacamul complet.
Apoi intervine problema celuilalt parinte si a rudelor acestuia. Ei trebuie introdusi incet in viata copilului, iar in timp trebuie sa intelegem ca da, dupa atata munca silnica, este necesara predarea copilului la straini, ca sa mai invete lucruri noi, sa petreaca timp de calitate cu acestia, pentru ca mama sa poata roboti in continuare.
De asemenea, trebuie tinut cont de parerea vecinilor, prietenilor si cunostintelor. Ca nu carecumva acestia sa creada ca imi cresc prost copila, ii fac observatii la fiecare cateva minute, ma enervez pe ea cat mai des, orice ar face, si transform orice ocazie de socializare intr-o oroare. Ce, au crezut ca sunt o mama fericita si relaxata? De unde atata lux? Noi suntem perfectiunea urata de ceilalti, dragostea imposibila, raul transmis din generatie in generatie, pacatul ce trebuie pedepsit, etc.
Cum sa ma joc 10 minute pe zi cu fiica mea, cand sunt atatea de facut, de spus, de corectat? Nu, acum e momentul sa aplic toate sfaturile si observatiile primite pe parcursul vietii, iar propriul copil e razbunarea perfecta impotriva tuturor educatorilor mei. Vor vedea ce inseamna sa aplici toate axiomele lor pe pielea unui copil inocent si poate, de data viitoare, peste ani, zeci de ani sau cateva generatii, mamicile vor avea voie sa se joace cu copiii lor, iertate de toate pacatele.
Poezioara de mai jos este exact ce nu avem voie sa facem: sa fim imperfecti, dar fericiti. Pana si un tanc de 8 ani si trei sferturi a inteles corect mesajul: mami, eu vreau sa te joci cu mine, dar tu trebuie sa faci treaba. Da, draga mea, mami are treaba, multa treaba.
