Timpul trecea, dar Doamna Miau rămânea șefa incontestabilă a găștii de animale ale străzilor Cartierului Nou. Însă trebuie să spun că existau și intrigi îndreptate împotriva admirabilei mâţe. Cei care torturau animale din plăcere și care erau zgâriați sau mușcați de gașca Doamnei Miau nu apreciau deloc haiducii cu blană. Cum l-au tratat oamenii pe Isus, cel care le vorbea despre bine, despre iubire, despre bunătate, miracol și sfințenie? Nu prea bine, oricât am încercat să dregem povestea în ultimii două mii de ani.
Așa și cu Doamna Miau. Deși gașca îi era loială, avea și dușmani care doreau ca ea să devină o mâță oarecare, ocupată să alăpteze și să mănânce pe apucate, mai mult înfometată decât sătulă, ca oricare altă pisică fără stăpân din Cartierul Nou. Unii oameni observaseră că Doamna Miau îi apăra, așa că îi ofereau apă, mâncare și chiar pături când era frig. Și nu doar pentru ea, ci și pentru cei din gașca ei. Iar asta îi enerva la culme pe dușmanii doamnei Miau!
- Of, Doamna Miau, nu mă înțelege greșit, dar sunt un câine bătrân și chiar nu mai țin pasul cu voi, cei tineri. Mă dor articulațiile mereu. Nu mai pot alerga ca voi. Tare mi-aș dori să am o casă și un stăpân doar al meu, deși știu că oamenii nu iubesc animalele bătrâne. Eu încă visez să-mi găsesc Omul…
- Te înțeleg perfect, dragul meu prieten. Puțini oameni acceptă animale în casele lor, mai ales dacă locuiesc la bloc. Dacă simți că nu mai faci față stresului, vezi că sub balconul babei Irina este o cușcă. Numai ce i-a murit câinele, otrăvit de vecini, și e tare tristă. Sper să vă înțelegeți bine. Eu nu țin pe nimeni în gașca mea cu forța.
Pe când bătrânul câine se îndepărta, doamna Miau simți o lacrimă curgându-i pe mustăți. Urmări lacrima cu colțul ochiului, o văzu strecurându-se până în vîrful mustăților și simți o gâdilătură atât de puternică, încât după plâns o apucă rîsul. E bine când suferința are și ceva comic, se gândi Doamna Miau.
Auzi un miorlăit în spatele ei și se întoarse. Văzu un motan gri cu ochi albaștri, mare, frumos și impozant.
Deși motanul era de rasă și îi zâmbea ademenitor, doamna Miau simți o antipatie profundă față de el. Acest motan nu venise cu gânduri bune. Doamna Miau se întoarse cu spatele la el, dar îi simțea privirea în ceafă. Of, sigur va urma o conversație neplăcută, se gândi Doamna Miau.
- Ce frumoasă te-ai făcut, pisicuțo, cârâi motanul gri. Te știu de când erai cât jumătate din coada mea. Pe cât erai de mică, pe atât erai de rea. Însă cine ar fi crezut că vei rămâne singură la vârsta ta? Alte mâțe au deja mulți pui, numai tu nu ai nici unul.
- Mda, ai dreptate, dar uiți o chestie importantă. Acei pisoi de care spui sunt jumătate morți, jumătate accidentați și toţi bolnavi. Din zeci de pisicuțe născute, maxim una sau două își găsesc o casă și un stăpân. Restul trăiesc la limită, se îmbolnăvesc pe străzi și mor pe străzi. Dar ce știi tu despre asta? Se vede după blana ta că ești îngrijit și iubit. Ai cu siguranță o casă unde să te întorci, așa că nu-ți pasă de felul în care trăiesc puii tăi.
- Ce să-ți spun, te-ai făcut mare vitează, șopti motanul în urechea Doamnei Miau. O femeie pisică trebuie să nască pui, nu să facă pe justițiara prin cartier. Am auzit că ai zgâriat un hoț ieri noapte. Știai că l-a prins poliția după semnul M, pe care îl faci în fruntea celor pe care îi zgârii? Cine te crezi, mâță tomberoneză ce ești, vreun Zorro?
Doamna Miau miorlăi prelung și îndată gașca se adună în fața ei.
- Dragii mei, acest motan pe care l-am prins sub laba mea a avut nerușinarea să îmi reproșeze că prindem hoți și că nu fac pui, ca celelalte pisici. Acum stă sub gheara mea, tremurând de frică. Ce merită acest motan?
- Să-l predăm hinghierilor! Să-l batem! Să îi facem și lui un M pe frunte! Să-i tăiem coada! Să-i scoatem un ochi!
Doamna Miau observa reacțiile motanului de sub laba ei și se amuza nespus. Pe cât era de rău cu vorba, pe atât era de slab și de fricos. Se mai zbătea din când în când, dar Doamna Miau presa exact pe vena jugulară, așa că motanul aproape leșinase din cauza lipsei de oxigen.
- Nu-i facem nimic! strigă Doamna Miau, poruncitoare. Îl lăsăm să plece, cu condiția să ne arate unde locuiește și cine e stăpânul său. Am nevoie de un câine și de două pisici curajoase pentru a-l escorta pe obraznic acasă la el.
Pe când motanul gri le arăta celor din gașcă unde locuiește, Doamna Miau se gândea la spusele acestuia. Faptul că era șefa găștii din Cartierul Nou avea și dezavantaje, într-adevăr. Doamna Miau știa cât de periculoase sunt perioadele de călduri pentru o pisică, așa că preferase sterilizarea, ceea ce însemna că nu va face puișori niciodată. Însă își acceptase destinul senină și nu regreta nimic.
- Deci, cine e stăpânul motanului gri? îi întrebă Doamna Miau pe dragii ei prieteni, când aceștia se întoarseră.
- O să vă cutremurați, Doamnă Miau, este chiar un politician important din orașul nostru. Are o vilă imensă, mașini, piscină și multe pisici răsfățate. Pe drum, Felix, căci acesta e numele motanului gri, a recunoscut că stăpânul lui l-a trimis să vă intimideze. Se pare că acest domn este periculos și este de fapt șeful hoților din oraș. Și cum i-am dejucat multe furturi, politicianul se gândește să ne anihileze, să ne ducă la hinghieri și să scape de noi.
- Ha, ha, ha, spuse Doamna Miau, încet, fără urmă de veselie. Mulțumesc, știu despre cine e vorba. Noaptea aceasta sunteți liberi, dragii mei. Trebuie să mă ocup de ceva și trebuie să fac asta singură.
Când politicianul se trezi dimineața, descoperi un M imens pe fruntea lui. Curios, nu simțise nimic în timpul somnului. Apoi își verifică seiful cu bani și descoperi că era gol. Înăuntru se afla un bilet pe care scria așa: nu numai că ți-am descifrat codul aseară, când te priveam prin geam, dar am dat banii înapoi celor pe care i-ai furat. Îți știu toate hoțiile, chiar dacă nu am putut să opresc toate furturile pe care le-au comis hoții tăi. Cu stimă, Doamna Miau. PS: sper să nu mai aud de tine niciodată.
Când ieși afară, politicianul văzu o echipă de televiziune și toți vecinii în fața casei sale. Când se uită la pereții căsuței lui, văzu un M imens, pictat cu vopsea fosforescentă roșie.
- E adevărat că acest M imens a fost pictat de o pisică cu puteri supranaturale, domnule politician?
- Ia uite la el, are un M scris pe frunte. Hoțule, ești un hoț! strigă un bătrân din mulțime.
- Nu am auzit în viața mea o tâmpenie mai mare, spuse politicianul, calm. Și uitați, iubesc pisicile la nebunie, râse el la cameră, mângâindu-și motanul favorit, Felix.
Însă de la acea întâmplare, politicianul își văzu de treburile lui, fără să mai încerce să o intimideze vreodată pe Doamna Miau.
