Bloggeri și vloggeri, aflați că suntem deja depășiți, demodați, old-fashioned, perimați pentru puștimea din ziua de azi. Aplicația Tik Tok, fostă Musical.ly, a cucerit și cucerește potențialii cititori de bloguri și posibilii fani ai vlogurilor la care muncim de ani buni. Viitorul țării își creează propriile filmulețe amuzante pe Tik Tok, își dă inimioare și comentarii, inițiază conversații și-și face noi prieteni într-o atmosferă veselă, festivă, uneori alături de bunici, părinți și frații mai mari sau mai mici.
Gândită astfel încât să cucerească inimile puștanilor care abia au învățat să scrie, să citească și să butoneze dispozitivele mobile (adică toți copiii peste 7/8 ani), Tik Tok este arhi-cunoscută și utilizată, mai ales de către fetițe. Pentru că am citit comentariul îngrijorat al unei mame de fată de 14 ani, care întreba speriată dacă să-i dea voie fetei să își facă cont pe aplicație, recunosc smerit cu mâna pe tastatură că i-am făcut personal cont puiului meu. Copilul are voie să se filmeze, să dea inimioare și comentarii, să discute cu alți utilizatori. La un moment dat mi s-a părut că o conversație avea un aer de dubioșenie (dacă îmi dai 10 inimi îți dau 15 urmăritori, ceea ce mi se pare la un pas de cumpărarea de inimi și followeri de pe Facebook), așa că am folosit binecunoscutul Block, habar-neavând dacă procedez bine sau nu.
Despre ce este vorba în Tik Tok: aplicația este creată pentru postarea de filme scurte, cu coloană sonoră, de către orice utilizator. Majoritatea filmulețelor sunt glumițe simpatice pe care copiii le pot imita la rândul lor, în felul lor personal. Mie chiar mi-au plăcut unele dintre ele, și anume cele care imită jocurile copilăriei mele. Mi-am amintit cum ne prefăceam că ne lipsește un deget sau că ne mâncăm un deget (varianta Tik Tok vine cu tot cu sunetul specific unei ronțăieli), cum ne torsionam mâinile pentru a părea invalizi, cum ne bârfeam părinții și mai săream uneori limita bunului simț dintr-un sentiment de bravadă pre-puberă sau cum dădeam muzica la maxim și mimam cântece celebre la acea vreme.
Aspecte ușor neplăcute ale aplicației ar fi: accesul școlarilor mici la modele de comportament specifice copiilor mai mari, precum domnișoare cu unghii false, băieți care înfruntă autoritatea părintească în glumă deocamdată, comportamente romantice și mai ales faptul că oricine ne poate vedea copiii online. Oricine are cont pe aplicație îi poate scrie un mesaj privat puiului de om. Dacă Facebook și alte platforme sunt prea dificil de folosit pentru școlarii mici, pe Tik Tok orice copil care știe să se filmeze și să citească se integrează cu ușurință în masa de copilandri cu mult timp liber și conexiune la Internet. Părinții copiiilor știu de conturile odraslelor, fapt dedus din unele filmulețe postate de copii, în care apar și bunicii, părinții sau frații acestora.
Sincer, până acum nu am văzut nimic deochiat sau periculos în această aplicație. Mă îngrijorează însă ușurința cu care orice copil poate deveni o mică celebritate online în zilele noastre. Cât de abili au fost creatorii aplicației în intuirea nevoilor de distracție ale puștanilor din ziua de azi. Da, copiilor din ziua de azi nu le mai putem oferi bucuriile copilăriei noastre, pentru că nu le mai sunt de ajuns. I-au cucerit definitiv tabletele, internetul, muzica, jocurile digitale, iar noi, oamenii din jurul lor, suntem cei care le întreținem această iluzie a fericirii și copilăriei vesel-digitale.
Nu e vina noastră însă. Într-o lume din ce în ce mai ostilă în mod real, copilăria lor are nevoie de veselie, distracție, voie bună și independență. Poate părea lipsit de logică, dar marele și adevăratul vinovat, dacă există vreunul, de această migrație a copiilor în online este numărul imens de mașini care îi privează de libertatea de mișcare. Ce să facă bieții copii închiși în casă? Cu cine să se joace, având în vedere că din ce în ce mai mulți sunt singuri la părinți, sau cu părinți în străinătate, iar oamenii mari nu mai au chef de joacă?