Când copilul citește, inima îmi crește!

Șșșt, copilul citește prima sa carte. Să facem liniște, să mergem pe vârfuri, ca să se poată concentra. La urma- urmei, citește prima sa carte! Prima din sutele și miile de cărți pe care urmează să le citească, cu aviditate, cu pasiune, cu lampa sub pătură, cum făceam și noi!

Uită-te la el cum răsfoiește atent paginile cărții, cum soarbe cuvintele și imaginile, cum îi strălucesc ochișorii a satisfacție, cum se aprinde în el plăcerea cititului, a cunoașterii tainice și intime, a răsfoirii paginilor de carte!

Tableta, până acum nedespărțită de copil, zace într-un colț, plină de amprente și nebăgată în seamă. Este plină de jocuri, filmulețe cu pisici, cu Tom și Angela (inclusiv variantele cu înjurături), YouTube, toate zgomotoase, artificiale și stupiduțe, dar atât de atrăgătoare până acum o oră, când i-am pus copilului în brațe cartea. Într-adevăr, nu este o carte obișnuită, are o formă atractivă, are un schepsis jucăuș și doar câteva rânduri pe pagină. Dar copilului îi place, așa cum îi vor place poveștile nemuritoare cumpărate de ceva timp, cărțile de povești clasice (pe care nu le citește pentru că le știe deja de la grădiniță pe toate, în variantele desene animate sau teatru de păpuși) și orice carte de acum încolo.

După o oră, copilul a terminat cartea și se întoarce la tabletă. Ascultă aceleași filmulețe cu Tom și Angela, vede reclame pe care nu ar trebui să le vadă, joacă același tip de jocuri de îmbrăcat păpușa sau de imitat pisica. Știe să citească, dar preferă tableta, zgomotul, sunetele și imaginile mișcătoare.

Următoarele tentative de a insufla copilului plăcerea de a citi cărți pentru copii se lasă cu plânsete, lăcrimări subtile dar constante, cititul unui paragraf cu multe poticneli și o mare dezamăgire. Pe vremea noastră nu existau atât de multe tentații audio-vizuale, așa că cititul era singura plăcere adevărată.

Dar sfârșitul nu-i aici, vorba cântecului. Voi lupta pentru ca el, copilul meu, să simtă plăcerea unică a cititului. Nimic nu se compară cu un creier de copil care se cufundă în propria imaginație și cunoaște viața cu propriile puteri mentale, fără alți stimuli exteriori decât literele tipărite. Nu pot priva copilul de această aventură extraordinară de a descifra simboluri abstracte (literele) și de a le transforma în propria realitate. Copilul meu trebuie să iubească cititul, trebuie să simtă curiozitatea de a deschide coperta unei cărți, trebuie să înțeleagă că tainele descifrate cu greu sunt mult mai prețioase decât niște personaje cu voci pițigăiate, care rostesc mereu aceleași și aceleași replici răsuflate.

Dar pentru asta am nevoie de un furnizor de cărți serios, care să-mi ofere o mare varietate de cărți pentru copii. Acolo voi găsi cărți școlare, cărți pentru bebeluși, cărți de colorat, cărți scrise de autori noi, care nu existau pe vremea copilăriei mele. Unele sunt mai ieftine ca o înghețată, altele se apropie de costul unei cărți pentru adulți. Dar îi adună laolaltă pe Jules Verne, poveștile clasice și povești noi, pe care le voi citi împreună cu copilul meu.

Acum îmi dau seama că eu nu mai am timp pentru citit. Trebăluiesc prin casă, fac cumpărături, mă odihnesc, dar nu mai citesc decât rareori. Și atunci, de ce mă mir că puiul de om nu iubește cărțile? Că preferă cărțile cu abțibilduri și cărțile cu prințesele pe care le-a văzut pe canalul TV Disney Junior, ani de zile la rând?

Însă timpul e de partea mea, timpul și anatomia. Ei, cei care inventează jocuri pentru copii în format digital, nu pot suplini miile de ani în care s-au scris cărți. Copilul va crește, va simți nevoia să-și folosească intens creierul, să comunice mental cu alți oameni și se va îndrepta spre cărți. Eu trebuie doar să găsesc cartea potrivită pentru copilul potrivit.

Sursă foto: bookcity.ro