Este emoționant, copleșitor să vezi o inimă bătând pe monitor. Mai ales că nu este inima ta, dar e inimă din inima ta. Bate cu repeziciune, cu ritm, bate regulat dacă ai norocul să fie sănătos.
Prima ecografie, de o lună de sarcină, a fost doar despre o inimă care bate de ceva timp, dar abia acum este oficial că o nouă viață este pe cale să apară.
A doua ecografie a fost și mai șocantă: o păpușică se agita cu mișcări rapide, mișcându-și mâinile și picioarele exact ca la antrenamentele sportive, adică iute și viguros.
Următoarele ecografii le-am privit detașată și cu un soi de resemnare. Nu mai purtam un fetus în mine, nu mai purtam un poate viabil sau poate neviabil făt. Pentru că fătul se dovedise deja sănătos, eram deja o viitoare mamă care evaluează trăsăturile și dimensiunile copilului. Și al meu avea să fie o copilă cu nasul puțin în vânt, de dimensiuni peste medie, perfect sănătoasă.
Dar nu a fost chiar așa- adică perfect sănătoasă. Un angiom, un picior plat sunt defecte mici dar importante în viața oricărui om. Iar cu cât crește mai mare, cu atât este ai des definită după aceste caracteristici. Copiii cred că s-a lovit la locul angiomului, pantofii se aleg cu greutate pentru a da șansă piciorului să arate și să se simtă bine.
Apoi vin infecțiile respiratorii. Câte ar fi de spus aici, nici eu nu le mai țin numărul. Dar despre asta mâine, sau în altă zi, pe blog.
Primele bătăi de inimă
