Activități cu copiii în vremuri de carantină, COVID, etc
Unele mămici suportă destul de greu carantina cu copiii în casă, mai ales că majoritatea nu sunt obișnuite să petreacă atât de mult timp în interior. Deprimarea părinților se poate reflecta asupra copiilor, iar aceasta nu este vina adulților, nici a copiilor. Obișnuiți să meargă la grădiniță, să iasă afară, cei mici suportă greu starea de izolare obligatorie. În aceste vremuri grele pentru toți, ce putem face cu cei mici astfel încât să ieșim oarecum bine din această criză?
- le respectăm personalitatea și preferințele și îi lăsăm puțin mai liberi, adică mai mult la TV, tabletă, chiar dacă suntem îngrijorați pentru creierul lor în formare. Atâta timp cât ei sunt fericiți, vor trece mult mai ușor peste această perioadă, ba chiar cu amintiri plăcute.
- insistăm mai mult cu igiena, explicându-le de ce trebuie noi să stăm acum în casă- pentru că unii nu au spălat alimentele și s-au îmbolnăvit, iar apoi au transmis boala și altora; pentru că nu s-au spălat pe mâini înainte de masă, așa că acum e momentul să învețe să se spele pe mâini cât mai des; pentru că sănătatea există în medii curate (putem face curățenie împreună, ca să plece virusul mai repede de la noi)
- nu îi obligăm să stea la bunici sau să intre în contact cu persoane străine, pentru că sănătatea lor ar putea avea de suferit.
- îi luăm cu mașina dacă avem de mers undeva obligatoriu, astfel încât să poată ieși din casă, dar controlat, fără a avea contact cu alte persoane sau cu suprafețe neigienizate
- ne jucăm cu ei potrivit vârstei: v-ați ascunselea, mijita, jocuri online, în funcție de spațiul avut la dispoziție, de propria dispoziție și de preferințele copiilor
- ne facem planuri pentru viitor, discutăm despre cum va fi la școală și la grădiniță după această perioadă, ce am învățat nou și ce vom aplica de acum înainte, pentru a fi sănătoși
- comentăm știrile zilnice pe înțelesul lor, ne permitem să fim puțin copii, să avem timp pentru ei, să ne jucăm orice joc, să ne fotografiem și filmăm împreună, să desenăm planuri de viitor, să inversăm rolurile de adulți și copii.
Celor mici nu prea le pasă ce anume mănâncă, atâta timp cât nu le este foame. Nici curățenia nu trebuie să fie perfectă. Intimitatea rămâne la fel de necesară și în aceste vremuri de izolare, așa că cei mici au cu siguranță nevoie și de spațiu personal, ca și dvs de altfel. Carantină cu sănătate tuturor.