Din 16 au ramas trei, Miki si un motanei (ca sa dea bine la rima)

E greu cu multe animalute in casa. Asa ca am ramas cu doua mate istete, care stiu sa plece dar si sa se intoarca, sunt cuminti, curate si lipicioase. Afectiunea este produsul lor cel mai de pret, cel mai scump. Nu sunt de rasa, asa ca nu atrag atentii nedorite, gelozii, ironii si etc. Le pozez mai putin ca pe copil, ca sa nu pateasca precum in imaginea de mai sus. Nu as arata bine deloc cu un dreptunghi in loc de cap.

Mai lasam pozatul celui mic, da? Copiilor nu prea le place sa fie fotografiati. Daca faceti fotografii, faceti un selfie impreuna, ca sa va simta atingerea si afectiunea.

Uneori familia nu e unita, frumoasa si stabila ca padurea. Spre deosebire de copaci, oamenii nu au mereu loc unii de ceilalti. Ba mai mult, in familii se mai amesteca si cate o coada de topor, un ciocan care vede in jur numai cuie, si tot asa. Suficient cat sa nu mai ramana nimic dintr-o padure odinioara atat de falnica. E ca-n bancul cu incendierea padurii amazoniene: stati calmi, romani, la noi n-are ce sa (mai) arda. Am fost ospitalieri si increzatori, i-am primit pe straini, ne-am dus printre straini, iar ale noastre paduri le-am lasat drujbelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.