Copiii, un must have sau o nevoie interioara?

Ma infiorez cand aud anumiti tineri spunand: trebuie sa trec si eu prin casatorie, copii, etc. Trebuie, pentru ca asa e viata, trebuie pentru ca asa sunt oamenii, se nasc, se casatoresc, fac copii si mor. Desi imbalsamam ideea de cuplu si familie, deseori oamenii spun ca trebuie sa faca asta, nu ca isi doresc. Sau ca nu au pe cine iubi. Nu, trebuie. Ca o datorie, ca o misiune soldateasca, ca un razboi ce trebuie dus. Cand aud ca trebuie, ma gandesc ca in procreare acesti oameni nu concep accidentele, pasiunea trecatoare, momentele in care iti pierzi controlul, dorinta de a vedea acelasi chip drag sub forma unei feţe mici.

Problema este urmatoarea: atatia oameni spun ca trebuie sa faca un copil, dar nimeni nu spune ca trebuie sa isi respecte si iubeasca partenerul, ca ar trebui sa asigure copilului o familie responsabila, toleranta si iubitoare si ca trebuie sa inteleaga ca un copil, dupa nastere, isi apartine si ca cel mic nu trebuie sa faca ce vor parintii lui cu viata sa. Ca nu au dreptul sa isi impuna valorile cu forta, ca acel copil nu trebuie sa continue o veche traditie, ci sa i se permita sa aleaga ce i se potriveste, sa traiasca in lumea in care s-a nascut, nu in cea disparuta, in care au crescut parintii si bunicii sai.

Copiii nu trebuie doar facuti, ci si iubiti, respectati, ingrijiti, eliberati de tirania celor din jur. Partenerul nu este doar cel care trebuie sa contribuie la procreare, ci o persoana cu calitati si defecte, cu limite si talente personale, care trebuie respectat, ajutat, inteles si eliberat, cand are nevoie, de tirania sarcinilor domestice.

Ma gandesc la cazurile in care membrii une familii se cearta atat de violent, incat se ajunge la acte odioase. Oare si atunci a trebuit sa se ajunga acolo? Chiar a trebuit ca familia sa devina teren de razboi sangeros? Adica, sper ca ne intelegem. Ne place sa spunem ca trebuie sa ne casatorim si sa ne inmultim, dar mai trebuie si sa ramanem respectuosi si respectabili, sa renuntam la vicii, sa denuntam comportamentele periculoase, sa nu atacam verbal sau fizic alte persoane. Trebuie sa acordam ajutor cand ni se cere, sa respectam limitele altora si trebuie sa fim oameni, nu reprezentanti ai unor dinastii conducatoare.

E atat de usor sa iti impui dorinta asupra altui om spunandu-i ce trebuie sa faca. Dar daca tot stii atat de bine rostul altuia, gandeste-te la ce trebuie tu sa faci pentru ca totul sa mearga bine pe mai departe. Sau cel putin, asa ar trebui. Pentru ca niciun trebuie de pe lumea aceasta nu vine singur pe lume.

Lasă un răspuns