Doamna Miau și gașca din Cartierul Nou- capitolul 6

Nu era ea mare iubitoare de oameni, dar nici insensibilă nu putea rămâne. Pentru că Doamna Miau era de fapt jumătate pisică și jumătate super-femeie, se purta ca o mâță dar gândea  ca un om înțelept. Nicio pisică din Cartierul Nou nu se înțelegea atât de bine cu câinii așa cum o făcea Doamna Miau. Pe când celelalte mâțe fugeau disperate din calea dulăilor, escaladând toți copacii, Doamna Miau se plimba printre ei, se freca de ei când voia să se alinte și uneori chiar își făcea somnul de frumusețe pe spinarea vreunui câine mai blănos.

Însă cea mai mare ciudățenie a Doamnei Miau era faptul că de la o vreme era de negăsit la miezul nopții. Își făcea treaba ca de obicei, speriind hoții, bătăușii și alți oameni răi, dar se făcea nevăzută de pe la orele 12 până spre dimineață, când apărea bine dispusă cu mersul ei elastic de felină. Gurile rele spuneau că își găsise un iubit, vreun motan arătos, și că va renunța la gașcă și la haiduciile ei. Însă toți știau că era sterilizată, așa că ipoteza nu era prea credibilă.

Domnul Ham, un ciobănesc german ce servise ani de zile ca și câine-pompier, declară în fața găștii, pe un ton răspicat care îi făcu pe toți să tremure de frică:

  • E clar că nu o mai interesează munca, țelul nostru comun. E pisică și e femeie, orice s-ar spune și oricâte fapte de vitejie ar fi făcut ea în trecut. Trebuia să ne așteptăm ca, mai devreme sau mai târziu, să părăsească misiunea.
  • Hei, dacă ești așa de convins de ce spui, de ce nu preiei tu șefia Găștii?

Domnul Ham mustăci încântat, dar gașca se zburli imediat.

  • Dacă nu era Doamna Miau, nu exista nici gașcă, nici misiune, lătră un cățel tânăr, foarte nou în gașcă, care era un bun ventriloc și cel mai iute alergător. Bobiță putea imita scâncetul unui cățeluș aflat în spatele hoțului, pentru ca după câteva secunde să-i sară acestuia în față. În plus, e mereu lângă noi când avem nevoie, adăugă el.
  • Ce ar fi să o urmărim? propuse Agapia, o pisică maidaneză tigrată, care fugise dintr-o casă de oameni răi.

Așa rămase. Aveau să o urmărească și, dacă trădase cumva gașca, îl puneau pe Domnul Ham ca șef. Însă toți sperau să nu se ajungă acolo, pentru că Domnul Ham era cam milităros din fire și nu avea nici jumătate din șiretenia Doamnei Miau. De exemplu, acolo unde Domnul Ham lătra ca prostul și speria hoții, Doamna Miau torcea blând la urechea proprietarilor până ce aceștia se trezeau și, spre amuzamentul găștii, îi prindeau pe hoțomani asupra faptului împlinit.

Se apropia miezul nopții și Doamna Miau se făcu nevăzută, ca de obicei. Nimeni nu reuși însă să o urmărească, căci nimeni nu o egala în agilitate. Gașca se posomorî, iar Domnul Ham se vedea deja șef. Agapia, pisica tigrată, se retrase din gașcă, pretextând că îi vine să vomite de la o conservă de pește furată de la un supermarket. Însă de fapt, doar Agapia știa unde este Doamna Miau.

La lumina Lunii, pe acoperișul unei case, Doamna Miau torcea lângă un băietan de vreo 14 ani. Stăteau acolo noapte de noapte de aproape o lună. În tăcerea nopții se auzea doar torsul Doamnei Miau, iar Agapia se întristă. Situația era, așadar, mai rea decât credeau. Nu își găsise vreun drăguț, își găsise o casă și un stăpân. Era tânără, era frumoasă și se săturase de neajunsurile vieții pe stradă.

Numai că Agapia nu se putea înșela mai tare. Doar pentru că ea nu era capabilă să audă, asta nu însemna că cei doi nu vorbeau. Vorbeau, dar în gând.

  • Și eu sunt o ciudățenie, Eric. Sunt o pisică ce poate comunica cu orice specie pe care o întâlnește. În loc să mănânc hrană uscată și să fac la litieră, să merg la veterinar și să îmi înveselesc stăpânii, sub permanenta frică că voi fi alungată sau abandonată, iată-mă hai-hui prin cartier. Sunt ciudată, dar sunt liberă.
  • Păi asta e, vezi. Ai mei mă țin sub cheie. De când am făcut ce am făcut, merg mereu la terapie, nu am voie cu prietenii, iau medicamente. E atât de plictisitor!
  • Și totuși, ești liber să-ți petreci nopțile aici sus cu mine, iar ei habar nu au de asta.

Băiatul râse satisfăcut.

  • Dacă le-aș povesti că vorbesc noaptea cu o pisică, mi-ar dubla doza de medicamente. E tare rea schizofrenia. Mereu aud voci care îmi spun să fac lucruri rele. Oare tu exiști cu adevărat, sau ești doar o plăsmuire a minții mele bolnave?

Doamna Miau îi răspunse înțeleaptă:

  • Nimeni nu știe cu siguranță nimic. Am căutat ce mi-ai spus tu, unde mi-ai spus tu că s-a petrecut, și am dus dovezile celor care te-au crezut nebun. Însă nu știu cât va dura clarificarea situației, fiule. Și nici nu cred că vei fi fericit când vei afla că ce ai văzut în  noaptea aceea era adevărul gol-goluț. Și să știi că dacă ai avut odată dreptate, asta nu înseamnă că trebuia să reacționezi așa cum ai făcut-o tu. Hai, du-te și dormi liniștit. Eu trebuie să mă întorc la gașca mea, care sigur îmi duce dorul.

A doua zi dimineață, Agapia se pregătea să le spună celorlalți trista ei descoperire. Însă Domnul Ham i-o luă înainte.

  • Dragii mei, prietenii mei, am aflat unde merge Doamna Miau în fiecare noapte. Se duce ca să vorbească cu un băiat bolnav psihic care și-a văzut tatăl accidentând un câine. Surse din Poliția Animalelor mi-au spus că Doamna Miau a căutat și a dus dovezi oamenilor legii și că a identificat cadavrul câinelui ucis. Și că, discretă cum o știm, a făcut totul anonim, fără nicio altă recompensă în afara binelui înfăptuit.

Doamna Miau se cocoțase în vârful unui copac și privea cartierul. Ce bine e când totul se termină cu bine! Și ce idee grozavă mi-a venit pentru viitor! Hei, Domnule Ham! Ce-ar fi să preiei șefia găștii pentru o săptămână? Trebuie să merg neapărat undeva.

11 răspunsuri la „Doamna Miau și gașca din Cartierul Nou- capitolul 6”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *