Doamna Miau și Gașca din Cartierul Nou- capitolul 5

Spre deosebire de alte mâțe, de cartier sau de rasă, Doamna Miau avea o constituție corporală de invidiat, demnă de o felină. Membrele ei erau lungi și subțiri, trupul longilin, simțurile perfecte. Doamna Miau era o pisică făcută pentru a alerga, vâna și salva. Nu semăna deloc cu pisicile grăsuțe cu lăbuțe scurte pe care le vedeai pe la geamurile oamenilor. Erau de rasă, într-adevăr, dar pe lângă ele, Doamna Miau semăna cu un animal sălbatic, cu un prădător în fața căruia nimeni nu avea nicio șansă.

Doamna Miau avea un mieunat sonor, care speria pe cei răi. Dacă nu ai fi văzut-o, ai fi crezut cu ușurință că te miorlăie o pisică uriașă, sălbatică și imensă. Însă Doamna Miau era o pisică de dimensiuni mici, care se putea strecura neobservată oriunde. În plus, mâța noastră învăța permanent secretele oamenilor, așa că făcea față celor mai dificile situații.

Pentru că era atât de iute când alerga, putând întrece orice câine din Cartierul Nou, o gașcă de oameni răi și-au pus în gând să o prindă pentru a o folosi la vânătoare. Șoarecii și șobolanii se înmulțiseră necontrolat într-un depozit de haine. Degeaba puseseră oamenii otravă și capcane, șocarecii veneau și rodeau toate hainele. Așa că oamenii, care erau hoți de haine frumoase, s-au gândit să o răpească pe Doamna Miau și să o pună să vâneze șoarecii.

Ce nu știau ei era că Doamna Miau avea o mulțime de calități, dar că nu suporta carnea de șoarece și nici nu-i plăcea să ucidă. Însă, pentru a pătrunde în misterele oamenilor răi, Doamna Miau se lăsă prinsă de aceștia, doar pentru a trăi o nouă aventură. Plus că fiica șefului oamenilor răi, Helena, o fetiță de 9 ani, era mare iubitoare de pisici. Tatăl ei nu o lăsa să țină animale în casă, așa că fetița hrănea și mângâia toate mâțele fără stăpân din Cartierul Nou.

După ce oamenii răi au prins-o pe Doamna Miau și au închis-o în depozitul de haine, sute de șoareci și șobolani răi s-au ivit din colțurile depozitului.

  • Ce faci aici, fetițo? Nu știai că este un loc rău-famat? Tu ești doar una, noi suntem sute, suntem mari și răi. Cred că o să te mâncăm de vie, rosti un șobolan mare, musculos, care avea un tatuaj pe piept.

Doamna Miau își agită coada, nervoasă. Se afla printre ei, pe pământ, dar asta nu o împiedică să facă un salt în întuneric. Dintr-o singură mișcare, mâța se agăță de peretele depozitului, iar ghearele sale oțelite se înfipseră în tablă.

  • Unde a dispărut deodată?, se întrebau șobolanii, uitându-se după Doamna Miau.

Deodată, un miorlăit sinistru întrerupse tăcerea. Era semnalul pe care Doamna Miau îl folosea când își chema gașca. Însă șoarecii nu știau asta, așa că au început să râdă.

  • Pisica asta vrea să ne sperie pe noi, care suntem sute de șoareci și șobolani. Se vede că nu a vânat în viața ei. Îi venim de hac cât ai zice pis!, urlă furios regele șobolanilor.

Ușa depozitului fu scoasă din țâțâni și trântită la pământ, iar în cadru apăru gașca din Cartierul Nou, cei 10 bravi luptători pentru Bine, câinii și pisicile cele mai curajoase din cartier.

  • Ups, spuse un șoricel mai înțelept, cred că de fapt își chema prietenii. Oare  n-ar fi momentul să ne ascundem în văgăunile noastre?

Un răget se auzi de undeva din întuneric. Gașca de câini și pisici acoperea cadrul ușii, astfel încât nimeni nu putea ieși pe acolo. Șoarecii priveau scrutător prin întuneric, dar tot ce deveau erau două lumini imense, verzi fosforescente.

  • Ce se întâmplă aici? țipă șeful șobolanilor. Credeți că ne puteți învinge cu șmecherii ieftine și sperieturi?

Din întuneric se vedea silueta imensă a unei pantere cu ochi verzi fosforescenți. Pe măsură ce fantoma se apropia, șoarecii și șobolanii se strângeau unii într-alții. Câte un șoricel încerca să iasă pe ușă, dar era împins înapoi de gașca Doamnei Miau. Alții se ascundeau după haine, dar pantera îi culegea cu gheara și îi arunca imediat înapoi. Când Doamna Miau, care se mărise de o sută de ori, păși în lumină, bieții șoareci și șobolani tremurau de frică.

Imensa Doamnă Miau miorlăi a luptă. Oricât de inteligent și puternic ai fi, uneori trebuie să fii și rău pentru a învinge. Doamna Miau nu spusese nimănui că avea super-puterea creșterii în dimensiune, așa că toate animalele erau șocate, inclusiv gașca de prieteni din Cartierul Nou. Dintr-o mâță mică și slăbănoagă, Doamna Miau devenise brusc o pisică gigantică, care ajungea până la tavanul depozitului.

Doamna Miau începu să se plimbe prin depozit, neatentă unde punea piciorul. Șoarecii și șobolanii care au reușit să scape de sub labele ei imense au fugit pe unde vedeau cu ochii. Unii au ros peretele depozitului și au ieșit pe acolo. Alții au săpat găuri pe sub pereții depozitului și s-au strecurat prin tuneluri. La final, când răsărea soarele dimineții, în depozit nu mai era niciun șoarece viu. Doamna Miau reveni la dimensiunile ei normale, sub privirile îngrozite ale găștii ei. Coada ei se zbătea nervoasă iar privirea îi era crudă și nemiloasă. Tacticoasă, Doamna Miau își făcu toaleta de dimineață.

  • Să nu uitați vreodată cine sunt cu adevărat și cât de feroce pot fi, miorlăi Doamna Miau cu vocea puțin răgușită. Să nu uitați că suntem, în primul rând, animale. Noi nu avem regulile morale ale oamenilor, dar nici nu ucidem decât dacă suntem în pericol.
  • Dar, Doamna Miau, ești fantastică! spuse Boxer, unul dintre cei mai deștepți câini din gașcă.

Doamna Miau nu mai răspunse și se făcu nevăzută. Micuță și elastică, se îndreptă spre casa Helenei. Pe drum văzu un pisoiaș singur, abandonat, care plângea de mama focului. Doamna Miau îl prinse delicat de ceafă și îl puse la picioarele Helenei, care dormea în patul ei roz de fetiță. Apoi se duse în camera tatălui ei și îi șopti la ureche, cu vorbe umane:

  • Lasă fetița să aibă o pisicuță, dacă asta își dorește. Atâta vreau eu de la tine, după ce ți-am eliminat toți șoarecii și șobolanii din depozitul de haine. Și vezi că am făcut ceva deranj pe acolo, așa că ai face bine să te duci să faci curat.

Tatăl Helenei, un bărbat dur, cu multe tatuaje și cercel în nas, își privi fetița jucându-se fericită cu noul ei pisoiaș. Doamna Miau se ascunse în vârful unui copac, în cuibul părăsit al unei ciori, și plânse pentru prima dată în viața ei. Nimeni nu trebuia să știe cât de rău îi părea că ucisese atâția șoareci și șobolani. În ochii tuturor, ea trebuia să rămână ferocea, nemiloasa, cruda, puternica Doamnă Miau.

 

13 răspunsuri la „Doamna Miau și Gașca din Cartierul Nou- capitolul 5”

  1. abisurile

    Aparentele inseala. Imi place stilul tau – da, stii ca eu am tendinta de a ma lega de genul asta de amanunte – e foarte greu sa iesi in evidenta cu un stil propriu. Si imi place si mesajul transmis. Aviz amatorilor, mata blanda zgaraie rau, asta stiu !

  2. illusion

    Câtă diferență între noi și animale… și nu mereu oamenii sunt mai buni decât ele. Tare simpatică și în același timp înțeleaptă povestea.

Lasă un răspuns