Pariu pe dragoste
Dragostea a fost mereu un subiect seducător. Oricât de rece ai părea în exterior, este greu de crezut că un te iubesc nu-ți înmoaie sufletul sau că nu te pune pe gânduri. Însă contează mult cine și cum îl spune, pentru că aceleași cuvinte pot însemna aproape nimic sau cam tot ce se poate spune între doi oameni. Însă cel mai fascinant aspect al iubirii este că dragostea se simte, nu se declară. Și că deseori, dai într-un loc și crapă altundeva, ceea ce face din iubire cel mai neplictisitor sentiment posibil, și cel care face lumea să se miște.
Dragostea merită sărbătorită, așteptată și visată. Dragostea nu se lasă închisă între pereții unui cuplu, ea se manifestă liberă între părinți și copii, între prieteni de suferință, între membrii aceleiași familii sau între doi străini. Dar dacă nu ai grijă de ea, te lasă pustiit, gol și singur. Exact la fel cum te simți după un festin cu pizza, când jelești privind cutiile goale rămase în urmă…
Am confecționat dragoste
Anul acesta mi-am oferit o provocare: să confecționez Dragoste din ață și o croșetă. Doream să vând inimi croșetate, visam să împânzesc orașul cu iubire, să văd inimioare atârnate de brelocuri, să le văd în urechile fetelor și la degetele îndrăgostiților. Am lucrat cu sârg câteva săptămâni și, înfrigurată, le-am pus la vânzare. Am așteptat Ziua Îndrăgostiților, apoi Dragobetele. Le-am postat pe site-uri, le-am trimis pe privat prietenilor, am scris despre ele, asemenea unui maestru îndrăgostit de arta sa.
Lipsa reacțiilor m-a durut. Am încercat să le vând și la piață, dar nu am găsit locul potrivit pentru ele. Per total, cheltuisem mult și câștigasem…nimic. Nimeni nu vroia inimioarele mele croșetate. Banii se epuizaseră iar ideea mea de a vinde iubire eșuase. O parte din inimioare, sub formă de breloc, cercei, inel sau ornament, le-am oferit gratuit cunoscuților. Apoi a venit o comandă, prima și singura. În altă zi m-am dus în vizită la cineva să le prezint și am mai vîndut câteva, la un preț derizoriu. Încet încet, am scăpat de aproape toate inimioarele roșii, croșetate. La fel ca și Dodo Pizza, le-am oferit gratuit pentru că nu s-au vândut în perioada estimată de mine. Începuseră să se prăfuiască, colțurile se îndoiseră…
Și Dodo Pizza a pariat, dar cu mai mult succes
Am pierdut financiar, așa cum a pierdut și Dodo Pizza, care, dacă nu livrează o pizza în maxim 45 de minute, o oferă gratuit clienților săi. Am pus pariu pe Dama de Inimă Roșie, metaforic vorbind, dar am pierdut. Chiar dacă ideea mea era neobișnuită, chiar originală, nu a avut succes comercial. Pe de altă parte, pizzeria neobișnuită nu are nevoie de un blog neobișnuit pentru ca blog Dodo Pizza să fie cunoscut în online, iar pizza de la Dodo Pizza să se vândă mai bine ca pâinea caldă. Și mult, mult mai bine ca anemicele mele inimioare roșii croșetate, care zac uitate în cine știe ce unghere. Cu o excepție, imensă excepție.
Un pariu câștigat cu greu
Ea cumpărase 4 inimi croșetate, doar pe cele mari, stil ornament. Cumpărase 4 la preț de 2, pentru că vânzarea se făcuse târziu și scăzusem prețul între timp. Pentru că nu vândusem nimic până în acel moment, simțeam că sunt o impostoare ce apelează la simbolul iubirii pentru a-și vinde marfa. Dar mă înșelasem.
Am revenit la ea peste un timp, purtându-i o dragoste prietenească greu încercată. Ei bine, la poarta ei stăteau, la loc de cinste, cele patru inimi croșetate de mine. Le-am atins, nevenindu-mi să-mi cred ochilor și sufletului. În sfârșit, munca mea atinsese o inimă adevărată și fusese nu doar cumpărată, ci și apreciată. În lumea aceasta opulentă, obsedată de lux și de bani, existau și oameni care puneau dragostea în capul mesei, la loc de cinste.
La fel e și cu Dodo Pizza. Într-o lume guvernată de cifre, în care raportul de marketing îți spune dacă ești pe drumul cel bun, Dodo Pizza crede că cea mai bună pizza se consumă în 45 de minute de la finalizare. Iar după trecerea celor 45 de minute, pizza este oferită gratuit, doar pentru că nu mai este cea mai bună pizza posibilă.
Inimioarele rămase le-am vândut cu prețuri simbolice, pentru că sărbătoarea iubirii trecuse de mult. Financiar, inițiativa mea a fost un eșec. Însă voi ține minte acele patru inimi croșetate, așezate la poarta unei fete. Am pus pariu cu mine însămi că voi cuceri orașul cu inimioarele mele croșetate, dar în final pariul l-a câștigat ea, Dama de Inimă Roșie.
Articol scris pentru SuperBlog Spring 2019. Sponsor: Dodo Pizza.