De ce TREBUIE, ca mamă, să ai cont pe TOATE rețelele de socializare
Nu scrie în fișa postului de mamă de fată mai ales, că trebuie să ai cont pe toate rețelele de socializare existente, în afară de LinkedIn, ba chiar și pe Tik Tok, pe care am decis să-l dezinstalăm (sunt curioasă când va reapărea, miraculos, pe tableta dânsei).
Ei bine, prunca a avut privilegiul de a avea o tabletă cu internet de când abia învățase să meargă. Am înțeles că destul de mulți copii au tablete în ziua de azi și i-am oferit-o cu scop educativ. Ca să învețe puiul mamii să socotească, să citească și să știe geometrie spațială, că doar vrem să fie elevă bună.
Însă prunca, după ce a testat toate joculețele posibile și imposibile, a descoperit ce bine îi șade când se filmează. A pornit ușurel, cu filmulețe pe care le arăta părinților sau nu. Deseori, le descopeream întâmplător în tabletă. Perfect inocente, filmulețele au devenit un mic coșmar. Și fotografiile, mai ales selfie-uri. Și conturile de socializare, pentru că o descopăr peste tot. E peste tot puiul mamii, și, mai rău, are mai mulți admiratori majori decât aveam eu când eram în floarea tinereții.
Și totul a pornit de la jocuri cu vaca și pisica, de la litere și cifre învățate la grădiniță. Toate bune și frumoase câțiva ani de-a rândul. Apoi a crescut și a luat inițiativa, fără să ceară voie sau să spună și având mereu o explicație sau o scuză. Cum, Facebook nu este și pentru copii? Dar are haine pentru fetițe, și reclame la jucării. Deci este pentru copii, acest Facebook.
De curând am descoperit-o pe Instagram, trăiască inteligența artificială, căci altfel nu aș fi aflat niciodată, probabil. I-am dat Follow și m-am uitat ca mâța în calendar. Are cont de peste un an. Băieți majori îi scriu că este frumoasă ca o zână.
Este pe Facebook, Instagram, Snapchat, YouTube. Postează filmulețe și fotografii cu o viteză demnă de respect. În timp ce mami încă se ferește să-și pună o fotografie pe contul personal de Facebook, prunca postează peste tot, într-o frenezie. Tace și postează. Tace și pozează. Răspunde la mesaje. Îmi doresc să nu fi știut să scrie și să citească.
Mă urmărea peste tot acum câțiva ani. Îmi cerea apă, mâncare, dulciuri, plimbare, joacă. Mângâieri, afecțiune, activități. Mă alergam în toate direcțiile ca să-i fac pe plac. Iar astăzi o urmăresc eu, temătoare că îmi crește prea repede. Că este prea încrezătoare în online. Că se deschide ca un ghiocel înainte de revenirea iernii grele. Că trebuie să-i explic de ce nu. Când nici eu nu știu sigur de ce da și de ce nu.
I-aș lua tableta și aș arunca-o cât colo. Asta aș face. I-aș întrerupe filmele cu adolescenți care rulează pe canale de desene animate. Aș interzice colanții pentru fetițe. I-aș raporta pe toți maturii care fac complimente fetițelor. M-aș pedepsi pentru că nu am sesizat cât de mult se expune. Am crezut că se joacă. Asta am crezut că face cu tableta în mână: se joacă.
Iar ea chiar se joacă. Dar alții, nu…