Review: microscopul optic Biotar pentru copii de la Bresser
Un articol despre Bursa Binelui mi-a adus un voucher Emag, cu care am cumpărat micuței școlărițe un microscop optic pentru copii. Am cumpărat varianta care nu oferă opțiunea de a realiza fotografii. Dacă voucherul și celelalte nevoi mi-ar fi permis, aș fi ales cu siguranță un model cu care să pot fotografia lumea microscopică de sub nasul nostru. Dar nu mă plâng, pentru că microscopul este exact ce-i trebuie acum copilului: o unealtă interesantă, inedită, cu care puiul mamii a înțeles cât de interesante sunt lucrurile aparent insignifiante de lângă noi. Sau i-au plăcut mult aberațiile cromatice, ar fi și asta o variantă.
Pentru că intenționez ca acest articol să fie un review, menționez că microscopul Bresser este un microscop miniatură, de mici dimensiuni, ușor de transportat, care vine gata montat și are la pachet multe accesorii utile. În afară de pensetă, care este realizată din plastic moale și este cam incomodă, celelalte accesorii sunt binevenite (pipeta, diverse cuțitașe, un accesoriu care feliază materialul).
Microscopul oferă posibilitatea de a mări de 300 X, 600 X și 1200 X. Are și lame de observație gata preparate (polen, larve), dar și lame de rezervă, pentru realizarea propriilor experimente. Pentru a schimba puterea de mărire, nu trebuie decât să rotești la dreapta sau la stânga cercul de sub ocular și să focalizezi din nou pe imagine.
Microscopul are o oglindă, folositoare pentru observațiile realizate în medii luminoase, pe care nu am folosit-o. Am preferat să întorc oglinda și să folosesc lampa microscopului, care oferă suficientă lumină pentru observații. Condiția pentru a putea obține imagini interesante este ca materialul observat să fie subțire, astfel încât lumina lămpii să poată pătrunde prin textura acestuia. Observați cele trei oculare ale microscopului și lampa de sub tăblița de observație în fotografia alăturată.
Ce am observat zilele acestea? Păi am pus pe lamă o grămadă de materiale și substanțe, precum: o picătură de sânge, piele, unghie, fir de păr, fir textil de poliester, fir de bumbac, ulei (arată senzațional, asemenea unei sfere galbene cu coadă), bicarbonat de sodiu (arată precum o aglomerare de mici bucăți de gheață), făină, fărămituri de biscuite, coajă de kiwi și de clementină, frunză uscată. Imaginea lumii microscopice, atât de variată ca textură, culoare și aspect, pe mine m-a fascinat, iar copilului i-a smuls câteva exclamații admirative.
Mie personal sângele mi s-a părut cel mai interesant, pentru că arăta precum o aglomerație de ovale interțesute. Foarte interesant! Iar firul de păr văzut prin microscop are un model deosebit pe el, de parcă cineva ar fi gravat linii curbe și nuanțe asemănătoare.
Și pentru că nu ar fi review dacă nu aș menționa și micile slăbiciuni ale produsului, trebuie să spun că rotița care permite schimbarea puterii de mărire are un mic joc, care mi-a dat impresia de instabilitate. Dar nu e nimic grav, am schimbat puterea de mărire de câte
ori am dorit. Lamele de observație ar fi trebuit să vină la pachet cu o soluție de curățare, pentru că se depun foarte repede praful și scamele. Aș fi dorit ca manualul de utilizare să fie tradus și în limba română, ca să înțeleg exact cum și la ce se folosește o anumită substanță, esențială în prepararea lamelor de observație. Din câte am dedus, este vorba de un lipici care pregătește materialul de observat și se poziționează pe materialul de observat, între lamă și un pătrățel subțire de sticlă care se așează deasupra preparatului.
Mânuirea microscopului este facilă pentru un adult, dar destul de dificilă pentru un copil. Se lucrează cu rotița care schimbă puterea de mprire, cu rotița de focalizare și cu lama în sine. Toate trebuie ajustate, astfel încât materialul să se afle exact sub lentilă, puterea de mărire să fie aleasă optim și focalizarea să fie cât mai precisă.
Observațiile la microscop au mai smuls puțin copilul de sub vraja tabletei și televizorului. Pentru că metodologia este destul de complicată pentru un copil, observațiile la microscop sunt o activitate ce trebuie realizată împreună de părinte și copil. Chiar dacă este doar un microscop pentru copii, chiar dacă este mic și fragil, chiar dacă nu-mi este complet clar cum se pregătește științific o lamă de observație, m-a încântat, a încântat-o și ne bucurăm că îl avem. Este într-adevăr o jucărie deosebită, deloc periculoasă, care oferă posibilitatea de a petrece timp de calitate alături de copil.
În concluzie, recomand microscopul optic pentru copii de la Bresser, iar dacă vă permiteți o variantă mai scumpă (acesta costă 180 de lei), care realizează și fotografii, cu atât mai bine!