Cărți pentru mămici și aspirante la mămicie (1)- Colecționara de Parfumuri Interzise
„Colecționara de Parfumuri Interzise” este un roman scris de Kathleen Tessaro. Titlul original este „The Perfume Collector”, la care traducătorul român a adăugat și mențiunea „interzise”, pe bună dreptate. Deși romanul este un roman istoric captivant și bine scris și totodată o incursiune în lumea misterioasă și exotică a parfumierilor adevărați, el tratează subtil și ideea maternității.
Cartea are doar recenzii foarte bune în online pentru că le merită deplin. Este scrisă cu mult talent, este dramatică, sinceră și foarte realistă. Pentru mămici, romanul este un must read, pentru că ne arată că nu toate mamele au norocul de a-și crește copiii, de a-și trăi liniștit maternitatea, deși și-ar dori. Citind rândurile cărții dar și printre rânduri, înțelegem intensitatea sentimentelor și sacrificiului de sine de care este capabilă o mamă a cărei maternitate i-a fost interzisă. Nu toate femeile au norocul de a simți primele bătăi de inimă ale copilului lor, nu toate au șansa de a fi alături de puiul lor când crește.
Chiar dacă viața le desparte pe protagonistele principale, mamă și fiică, legătura dintre ele străbate barierele sociale datorită unui simț foarte dezvoltat pe care îl au, și anume datorită mirosului. Mirosul unic al copilului inspiră mama respinsă de societate să creeze un parfum care să miroasă asemenea copilului la care a fost nevoită să renunțe. La rândul lui, copilul își reamintește că mama sa naturală i-a fost alături pe cât a putut în copilărie, printr-un șiretlic ingenios dar care în final s-a dovedit insuficient.
Puține cărți emoționează până la lacrimi, tot la fel cum puține cărți îmbină apelul la inteligență cu apelul la emoții. Colecționara de Parfumuri Interzise reușește să-și înlăcrimeze cititorii, să spună adevăruri, să fie tragică și dătătoare de speranță în același timp. Dar e și o carte care te responsabilizează ca părinte. Precum spuneam și în alte articole, statutul de părințe aduce emoții, griji, bucurii imense, dar și interdicții, respingeri și drame. Mama din romanul prezentat este o mamă căreia viața i-a interzis multe, de fapt cam tot, în afară de iubirea responsabilă pentru fiica ei.
Acțiunea se defășoară în Paris și Londra, pe mai multe planuri temporale, navighează lejer prin mai multe cercuri sociale, tratează teme generoase precum munca de jos, abilitățile extraordinare ale unor oameni simpli ca și condiție socială, nazismul, soarta oamenilor săraci, relațiile complicate dintre bărbați și femei, curajul în fața bolii și a morții iminente dar și compromisurile pe care le facem toți în viață. Și totuși, dincolo de toate acestea, dintre rândurile romanului răzbate iubirea unei mame pentru fiica ei, căreia îi oferă printr-un testament neașteptat libertatea de a alege, deși cumva libertatea fiicei era deja oarecum știrbită…
Așa că dragi mămici și viitoare mămici, dragi fiice, citiți „Colecționara de Parfumuri Interzise”!
sursa foto: nemira.ro
Un răspuns la „Cărți pentru mămici și aspirante la mămicie (1)- Colecționara de Parfumuri Interzise”